Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să îl ascultăm pe Ponta!

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Declaraţii războinice ale ministrului Educaţiei, Remus Pricopie... păcat că vin după ce primul-ministru i-a mai tras o scaltoacă, atrăgându-i atenţia, din nou, asupra fraudei de la bacalaureat.

Ca un elev ascultător, care ia în serios indicaţiile profesorului, Pricopie a cerut Parchetului un inventar al tuturor dosarelor privind fraudele de la bacalaureat. Şi când spun tuturor, mă refer şi la cele din anii trecuţi, în cazul cărora Pricopie nu este sigur că s-a aplicat legea corespunzător. Departe de mine să iau în derâdere declaraţiile ministrului Educaţiei, ar merita o analiză pe dosarele vechi, căci fraude la bacalaureat se întâmplă „de când lumea”. Dar dacă rămâne doar la stadiul de analiză, nu ne ajută cu nimic. Aşa cum s-a demonstrat în cazul de la liceul bucureştean „Bolintineanu”, în cârdăşie cu directoarea şpăgară erau şi persoane din inspectoratul şcolar şi cine ştie cât de sus ajungea „protocolul” strâns pentru examen. Mă întreb ce măsură va lua ministrul Pricopie dacă se va demonstra că, în anii trecuţi, tentaculele fraudei se întindeau până la un nivel greu de imaginat. Va demasca făptaşii sau va aştepta o nouă indicaţie de la premierul Ponta?

Revenind la bacalaureat, căci astăzi încep probele scrise în sesiunea a doua, Pricopie a mai anunţat că se gândeşte la posibilitatea ca elevii participanţi la examen anul viitor să fie înregistraţi şi audio, nu numai video. El a solicitat inspectorilor şi profesorilor să raporteze orice încercare de fraudare imediat la Ministerul Educaţiei şi la Poliţia Locală. Mai mult, Pricopie vrea monitorizare în timp real, din partea fiecărui centru. Cu alte cuvinte, în cazul în care profesorii sunt prea ocupaţi cu „protocolul” ca să raporteze, cum s-a întâmplat anul acesta, camerele video îşi vor face cu siguranţă treaba.

Declaraţii războinice ale ministrului Educaţiei, Remus Pricopie... păcat că vin după c

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum 55 minute
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 2 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 7 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Mihaela Buzărnescu nu a trecut de primul tur al calificărilor de la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost eliminată, marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

Diplomatul Lazăr Comănescu s-a întâlnit în RUSIA cu Serghei Lavrov pentru întărirea cooperării economice în regiunea Mării Negre

Gandul acum 2 ore
Diplomatul român Lazăr Comănescu a avut o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja celui de-al 28-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, cu scopul declarat de a promova cooperarea economică a statelor din reg

Trump consideră interpretabil articolul 5 al tratatului NATO privind apărarea colectivă, care stabileşte principiul apărării colective în cazul unui atac asupra unui stat membru

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump s-a exprimat marţi evaziv faţă de angajamentul său de a respecta articolul 5 din Tratatul NATO, care stabileşte principiul apărării colective în cazul unui atac asu

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/35°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

29°
mar.

18°/33°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°