Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIILE PUTEREA. Şefii CJ la control. Ioţcu, baron pedelist, la curtea „regelui” Falcă

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Preşedinţii de Consilii Judeţene, aşa numiţii baroni, sunt probabil, cei mai puternici oameni din România, ei ţinând practic în mână pâinea şi cuţitul pe plan local, din punct de vedere politic şi financiar. Mici dumnezei pe plan local, mulţi dintre ei şi-au creat o notorietate şi pe plan naţional, de multe ori din motive nu tocmai de invidiat. Afaceri la limita legii, licitaţii trucate, angajări sau demiteri după bunul plac, ceremonii fastuoase sau paranghelii zgomotoase pe bani publici, investiţii decise în funcţie de interese politice sau personale, sunt doar câteva dintre motivele care i-au ţinut în atenţia presei pe cei mai mulţi dintre ei. Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan, Culiţă Tărâţă sau Aristotel Căncescu, sunt doar câţiva dintre cei care controlează tot ce mişcă în judeţe, vegheaţi de „capul” lor politic, vicepremierul Liviu Dragnea, fost baron de Teleorman. Cotidianul PUTEREA a demarat o campanie care urmăreşte să dezvăluie cine sunt cu adevărat baronii României, cei care ţin în mâna lor soarta celor 41 de judeţe. Astăzi, ultimii baroni pedelişti: Nicolae Ioţcu, de la Arad, şi Ion Dumitrel, de la Alba.

Şeful Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, un apropiat al primarului Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, este unul dintre cei doar doi pedelişti rămaşi la şefia unui CJ în urma alegerilor locale din vara anului 2012. Din informaţiile care circulă pe plan local, şeful CJ Arad a făcut bani pe lângă firmele de materiale de construcţii cărora le-a dat aprobări şi care erau furnizori ai constructorului unui tronson al Autostrăzii Nădlac-Arad.

Avere de Top 300

Potrivit declaraţiei sale de avere, Nicolae Ioţcu deţine echivalentul a peste 1.257.000 de lei, în diverse valute, sume depuse în zece conturi bancare şi două fonduri de investiţii. El mai deţine, împreună cu soţia sa, Rodica, o casă de 366 de metri pătr

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°