După ce în 1940, în Carei, judeţul Satu Mare s-au dezlănţuit asupra românilor şi evreilor orori greu de imaginat, locuitorii satelor afectate nu şi-au mai recăpătat liniştea. Preotul Gheorghe Munteanu a lăsat o declaraţie tulburătoare în arhiva bisericii din Ianculeşti, arătând starea românilor din localitatea Ianculeşti după criminalul diktat nazisto-fascisto-hortyst din 30 august 1940.

Localitatea Ianculeşti, una dintre cele mai frumoase aşezări româneşti de pe Frontiera de Vest a României, a fost desfiinţată în anul 1940 de ocupanţii fascisto-hortyşti. În judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor s-au dezlănţuit asupra românilor şi a evreilor orori greu de imaginat. În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Paulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele.

Preotul Gheorghe Munteanu a lăsat o declaraţie tulburătoare în arhiva bisericii din Ianculeşti, arătând starea românilor din localitate după criminalul Diktat nazisto-fascisto-hortyst de la Viena, din 30 august 1940.

„După cedarea Ardealului, eu şi familia mea, în baza ordinului Prea Sfinţitului Episcop, am rămas în localitate, în mijlocul credincioşilor mei, pentru a-i îmbărbăta şi pentru a le duce o mângăiere, a le insufla încredere în lupta pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi în Neamul nostru Românesc. Dar după ce armata fascisto-hortystă a intrat în Carei, în primele zile din luna septembrie 1940, eu şi alţi români din Ianculeşti am fost ridicaţi de jandarmii unguri cu pană de cocoş la pălărie şi am fost duşi la Comandamentul Jandarmeriei din Carei.

Soţia mea a fost alungată din casa parohială, apoi bătută cu sălbăticie. Nu s-a ţinut cont că este femeie şi mamă. După trei zile am fost eliberaţi. Când am ajuns în Ianculeşti, am găs