Vorbim în primul rând despre un om. Care şi-a dorit să fie artist, lucrător în metal, în România - în aceea mai veche, în aceea de azi. Nu are „proptele”, dar un mic timp a fost chiar „şeful” Uniunii Artiştilor Români. Are multe expoziţii la activ, câteva colaborări cu arhitecţi, câteva prezenţe în volume de artă. Lucrări în ţară, în străinătate. A organizat expoziţii de grup, personale. E, poate, prea discret şi prea ştiutor în ale artei încât să îşi mai dorească să ţipe şi el, să fie văzut. O pace înţelegătoare, uneori o lehamite jovială îi „amprentează” lucrările, obiecte de orfevrărie mari, glume suprarealiste migălos finisate. Marca Marian Gheorghe.

Moş Adam, Dumnezeul mişcării

C.H.: Încep cu o întrebare despre „umbra” maestrului sau a unui bun îndrumător în ale artei: cum l-ai cunoscut pe Costel Badea?

M.G.: Înainte de Costel Badea a fost George Apostu, în atelierul lui i-am întâlnit pe Costel Badea şi pe Nicolae Adam - care mi-au fost, apoi, profesori la Academia de Arte. O perioadă am lucrat chiar în „laboratorul” lui personal, pe Bastiliei, unde se ocupa strict de „treabă”; mai avea un spaţiu de lucru pe Frumoasei, mai mult un fel de „loc de adunare”, unde se vedea cu „ai lui”- Tomseneanu, Ţompi (Dumitru) Rădulescu, „Moş Adam” (Nicolae Adam).

Citez din memorie un sculptor povestindu-mi una din primele lui experienţe estetice: „Ne lua «Maitre» pe câmp şi trimitea unu-doi dintre noi mai departe. La o vreme, îi oprea şi ne punea să-i recunoaştem. Ne cultiva, de fapt, spiritul de observaţie - ne făcea «să vedem» linia umerilor, a mijlocului, a genunchilor”.

La fel făcea şi Moş Adam - ne forţa să recunoaştem mişcarea personală; fiindcă fiecare dintre noi îşi poartă mâinile într-un fel propriu, are o anumită postură, o greutate individuală. De la acea observaţie atentă pleacă întreaga construcţie a corpului uman: trebuia să simţi lin