Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Gheorghe: Mă aflu într-un loc natal, dar nu sunt foarte sigur că e România

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Vorbim în primul rând despre un om. Care şi-a dorit să fie artist, lucrător în metal, în România - în aceea mai veche, în aceea de azi. Nu are „proptele”, dar un mic timp a fost chiar „şeful” Uniunii Artiştilor Români. Are multe expoziţii la activ, câteva colaborări cu arhitecţi, câteva prezenţe în volume de artă. Lucrări în ţară, în străinătate. A organizat expoziţii de grup, personale. E, poate, prea discret şi prea ştiutor în ale artei încât să îşi mai dorească să ţipe şi el, să fie văzut. O pace înţelegătoare, uneori o lehamite jovială îi „amprentează” lucrările, obiecte de orfevrărie mari, glume suprarealiste migălos finisate. Marca Marian Gheorghe.

Moş Adam, Dumnezeul mişcării

C.H.: Încep cu o întrebare despre „umbra” maestrului sau a unui bun îndrumător în ale artei: cum l-ai cunoscut pe Costel Badea?

M.G.: Înainte de Costel Badea a fost George Apostu, în atelierul lui i-am întâlnit pe Costel Badea şi pe Nicolae Adam - care mi-au fost, apoi, profesori la Academia de Arte. O perioadă am lucrat chiar în „laboratorul” lui personal, pe Bastiliei, unde se ocupa strict de „treabă”; mai avea un spaţiu de lucru pe Frumoasei, mai mult un fel de „loc de adunare”, unde se vedea cu „ai lui”- Tomseneanu, Ţompi (Dumitru) Rădulescu, „Moş Adam” (Nicolae Adam).

Citez din memorie un sculptor povestindu-mi una din primele lui experienţe estetice: „Ne lua «Maitre» pe câmp şi trimitea unu-doi dintre noi mai departe. La o vreme, îi oprea şi ne punea să-i recunoaştem. Ne cultiva, de fapt, spiritul de observaţie - ne făcea «să vedem» linia umerilor, a mijlocului, a genunchilor”.

La fel făcea şi Moş Adam - ne forţa să recunoaştem mişcarea personală; fiindcă fiecare dintre noi îşi poartă mâinile într-un fel propriu, are o anumită postură, o greutate individuală. De la acea observaţie atentă pleacă întreaga construcţie a corpului uman: trebuia să simţi lin

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 33 minute
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 4 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 33 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum o ora
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Serie A: Juventus Torino - Hellas Verona, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Juventus Torino a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Hellas Verona, în ultimul meci al etapei a 27-a din Serie A. Torinezii au avut un gol anulat în prima repriză, la McKennie, în minutul 36, pentru un fault în a

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°