Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazele pentru industrie s-au scumpit cu 30%

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Gazul pentru industrie costă deja cu circa 30% mai mult decât cel pentru populaţie. De la sfârşitul anului viitor, preţul gazelor pentru sectoarele industriale se va alinia la preţurile externe, ceea ce va însemna un preţ pe care puţini producători îl vor putea plăti.

Industria aşteaptă o majorare cu circa 30% a preţului la gazele pe care le primeşte, de la 260 de dolari pe mia de metri cubi, cât este acum, la 360 de dolari, nivelul la care se doreşte a se face convergenţa între preţul de intern şi cel de import. Creşterea de 100 de dolari se va opera până la sfârşitul anului viitor, potrivit calendarului de liberalizare convenit cu FMI, dar legea permite amânarea cu încă un an, până în 2015, a finalizării procedurilor de dereglementare, spune Nicolae Havrileţ, preşedintele Agenţiei de Reglementare în Energie (ANRE). „Dacă la sfârşitul calendarului se constată o diferenţă mare între preţul de intern şi preţul de extern al gazului, se poate prelungi perioada de dereglementare până în decembrie 2015”, explică Havrileţ, citat de economica.net.

Deja preţul plătit de industrie pentru gaze este mult mai mare decât cel plătit de populaţie. Socotind doar preţul de vânzare al gazelor, fără transport, taxe şi accize, industria plăteşte 260 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce gospodăriile plătesc doar 160 de dolari. Alinierea preţurilor de intern cu cele de extern ar trebui să se facă, potrivit şefului ANRE, „pe la 360-380 de dolari”, însă în intervale de timp diferite: industria, până cel mai târziu în 2015, consumatorii casnici, până în 2018.

Scumpirea substanţială a gazelor pentru industrie din ultimii doi ani a provocat mari probleme combinatelor chimice, cei mai mari consumatori de gaze din ţară.

Preşedintele ANRE apreciază că acest lucru îi va determina pe proprietarii fabricilor să investească în retehnologizare şi echipamente mai eficien

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 57 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 2 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum 49 minute
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 20 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°