Comisia Europeană propune deschiderea completă a pieței Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova.
Acţiunea ar trebui să aibă loc înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova și a Acordului privind Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA), ca o măsură pentru a compensa dificultățile cu care R. Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe unele dintre piețele sale tradiționale, informează un comunicat dat publicității miercuri la Bruxelles, transmite Agerpres.
Deși CE nu face referire la cazuri concrete în comunicatul său, ‘dificultățile pe unele din piețele sale tradiționale’ se referă la decizia Rusiei din 10 septembrie de a interzice importurile de băuturi alcoolice din R. Moldova, în contextul apropierii acestui stat de UE.
‘Piața Uniunii Europene este o alternativă durabilă și un pol de stabilitate viabil pentru sectorul vinicol moldovean. Deschiderea completă a pieței UE pentru vinurile din Republica Moldova, într-un moment în care agricultorii moldoveni sunt în dificultate, demonstrează că Uniunea Europeană nu este numai un proiect de integrare economică, ci și un spațiu al solidarității’, a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, citat în comunicat.
În iunie 2013, UE și Republica Moldova au încheiat negocierea unui istoric Acord de Asociere, care prevede și crearea unei Zone de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA), încurajând astfel integrarea economică a R. Moldova în UE. Acordul de Asociere urmează a fi parafat la summit-ul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, în noiembrie 2013, câteva dintre elementele lui principale, inclusiv DCFTA, urmând a intra în vigoare imediat după semnarea Acordului.
CE va propune Consiliului și Parlamentului European modificarea Preferințelor Comerc