Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„La limita de jos a cerului” merge la Varșovia și Kiev

Publicat in rfi, miercuri 25 septembrie 2013 ·

După ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului”/ „The Unsaved”, își continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România. Primele opriri: Varșovia și Kiev, la două dintre cele mai importante festivaluri din această parte a Europei.

Vineri, 27 septembrie, filmul se lansează în cinematografe și poate fi văzut în prima săptămână la București (Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Glendale), Cluj (Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (Arta), Târgu Jiu (Sergiu Nicolaescu), Craiova (Patria), Ploiești (Cinema Premiera). În luna octombrie, „La limita de jos a cerului” va fi lansat și la Chișinău.

Filmul a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, în secțiunea The World Today, dedicată filmelor ce explorează dileme ale societății actuale. Cea de-a 29-a ediție va avea loc între 11 și 20 octombrie și va reuni câteva dintre cele mai bune producții recente. Festivalul, recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din centrul și estul Europei, organizează anual și o piață de filme, CentEast Market, unde a fost prezentat și „La limita de jos a cerului”, în 2012.

De la Varșovia, filmul pleacă spre Kiev, la Festivalul Internațional de Film „Molodist”, într-o secțiune care adună cele mai bune filme produse în regiune – Film Across the Borders. Al doilea ca importanță din spațiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul a ajuns la a 43-a ediție și va avea loc între 19 și 27 octombrie. În 2006, trofeul i-a revenit lui „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu, co-scenaristului filmului „La limita de jos a cerului”, alături de Igor Cobileanski.

Pe 27 septembrie, povestea celor doi tineri din Republi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 49 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 56 minute
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 9 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 44 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Ministrul Burduja, despre ridicarea plafonării prețului la energie: „Sunt români care vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

HotNews acum 13 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că după ridicarea plafonării preţurilor, la 1 aprilie 2025, se va pune presiune pe furnizori să fie mai competitivi la preț. În plus, spune ministrul, românii cu consum mare de

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 44 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°