Moartea lui Ionuţ îi responsabilizează pe primari. Ei nu mai pot spune că legea nu e clară. Sursa: ARHIVA EVZ
Curtea Constituţională a decis, ieri, că legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân nu încalcă legea fundamentală, iar preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea legislaţiei adoptată în Parlament. Acum, primarii nu vor mai avea scuză că reglementarea privind gestionarea câinilor fără stăpân, aflată în vigoare - Legea 227/2002 - nu este clară.
Ce au modificat parlamentarii
Astfel, timp de 14 zile lucrătoare, nu 14 zile calendaristice- cum este stipulat în legea actuală, privind gestionarea câinilor fără stăpân, maidanezii vor fi ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, vor fi eutanasiaţi. Pe de altă parte, edilii vor avea posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse financiare pentru a mai păstra animalele în padocuri.
Mai mult, revendicarea şi adopţia sunt gratuite, iar întoarcearea câinilor pe stradă nu mai este legală, potrivit modificărilor aduse legii. Nici adopţia nu mai poate fi făcută decât cu condiţia ca cel care vrea să ia acasă patrupedul să facă dovada că are unde să îl ţină şi îl poate întreţine. Acum, problema cea mai mare a autorităţilor locale este faptul că nu au adăposturi suficente unde să ţină maidanezii strânşi de pe străzi.
De exemplu, în Capitală există aproximativ 1.000 de locuri, iar pe străzi ar fi 65.000 de maidanezi, potrivit mai marilor Capitalei. Şi, deşi Administraţia pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a angajat 33 de hingheri privaţi, care au 11 dube, este depăşită de situaţie. Motivul: nu are unde să mai cazeze patrupedele în ritmul în care hingherii prind câinii.
Model identic şi în Spania
Problema câinilor maidanezi a fost tratată diferit, de la o ţară la alta. SUA - orice câine găsit pe stradă care nu este revendicat