Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Reuniunea Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat a început vineri, în prezenţa preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta.

UPDATE ora 12.55: Populaţia Constanţei nu-l va mai susţine pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale de anul viitor dacă se impun declaraţiile de avere pentru persoane fizice, a declarat vineri primarul municipiului, social-democratul Radu Mazăre.

Radu Mazăre a susţinut că populaţia Constanţei este una "libertină şi liberală".

"Asta e o chestiune foarte relativă: ANAF-ul va sesiza.... Pe cine vrea el? Pe cine va sesiza dacă i se face o plângere cuiva, spre exemplu, dacă vine vecinul de apartament, intră cu o plasmă în casă şi-i face o plângere, ANAF e obligatoriu să-i dea curs acestei plângeri. Am discutat chestiunea asta cu premierul Ponta, ieri (joi - n.r.), care mi-a spus că va fi valabilă de la o valoare în sus. Nu ştiu să vă spun care este valoarea veniturilor, ceva de ordinul a o sută, o sută şi ceva de mii de euro şi atunci nu se mai adresează majorităţii populaţiei, pentru că, de fapt, pe mine asta m-a revoltat", a declarat Mazăre, care participă la Comitetul Executiv al PSD de la Mamaia.

Victor Ponta declarat în debutul reuniuniia că această toamnă este una foarte importantă pentru proiectele social-democraţilor şi a arătat că principalul mesaj de unitate al partidului, de solidaritate, de profesionalism reprezintă deja o realitate, potrivit Agerpres.

Premierul a mai spus că un obiectiv principal al PSD este atingerea unui scor de peste 35 la sută la alegerile europarlamentare.

"Mă uit cu plăcere la sondaje care ne dau mai mult, dar sunt realist", a spus Victor Ponta, subliniind că scorul de 35 la sută nu a fost niciodată atins de PSD la aceste alegeri.

Victor Ponta: Regionalizarea şi descentralizarea sunt esenţiale pentru modernizarea României

Regiona

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°