Peste 30 de persoane din mai multe judeţe ale ţării au fost ridicate marţi dimineaţă şi aduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, într-un amplu dosar care vizează o grupare acuzată că a furat din conturile clienţilor unei bănci din Italia (Poste Italiane Spa) aproximativ 500.000 de euro.
Marţi dimineaţă, sub coordonarea şi conducerea procurorilor DIICOT Suceava, au avut loc 37 de percheziţii domiciliare: câte una în judeţele Suceava, Galaţi şi Dâmboviţa, patru pe raza judeţului Botoşani, 22 la Bacău, câte trei la Constanţa şi Dolj, şi două la Sibiu.
Procurorii au audiat 38 de persoane, fiind dispusă reţinerea a 14 suspecţi, precum şi măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de nouă suspecţi. Cei reţinuţi urmează a fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă instanţei competente.
Ancheta în acest caz a fost realizată de ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava.
Dintre toţi învinuiţii din acest dosar, din judeţul Suceava sunt trei persoane: Constantin V. (27 de ani) şi Alin V. (20 de ani), din municipiul Rădăuţi, precum şi Dinu G. (30 de ani), din comuna Marginea.
„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(Sursa: monitorulsv.ro) Peste 30 de persoane din mai multe judeţe ale ţării au fost ridicate marţi dimineaţă şi aduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, într-un amplu dosar care vizează o grupare acuzată că a furat din conturile clienţilor unei bănci din Italia (Poste Italiane Spa) aproximativ 500.000 de euro.
Marţi dimineaţă, sub coordonarea şi conducerea procur