Aurica Anghel, bunica lui Ionuţ, micuţul de numai patru ani ce a căzut pradă unor maidanezi ce-şi "vânau" prada pe un teren viran de lângă Parcul Tei din Capitală crede că decizia luată de judecătorii Curţii Constituţionale, care au decis eutanasierea maidanezilor, este una mult prea aspră.
Cu o detaşare nefirească, cu un chip ce nu trădează în nici un moment durerea interioară, bătrâna pare, atunci când stai prima dată de vorbă cu ea, că ar fi un străin care vorbeşte despre tragedia petrecută cu mai bine de trei săptămâni în urmă.
Reporterii Libertăţii au stat preţ de câteva minute de vorbă cu cea pe care unii oameni o consideră responsabilă de moartea propriului ei nepot. "Nu e normal să-i omoare, eu am avut la ţară câini şi pisici. Şi aici am avut, dat am avut nişte probleme cu vecinii şi nu i-am mai ţinut", a mărturisit bătrâna, care nu se simte, în nici un fel, vinovată de moartea nepotului ucis de patrupede pe un teren viran de lângă Parcul Tei şi care dă, mai tot timpul vina pe destin.
"Nu am fumat în viaţa mea, iar ce s-a spus că am stat şi-am băut bere, e o prostie", continuă să spună pe un ton răspicat femeia. Aurica Anghel e nedumerită şi de faptul că pe imaginile din parc nu apare în nici un cadru.
"Nu e posibil să nu fiu pe acolo pentru că, după ce au dispărut, i-am căutat peste tot", ne-a mărturisit bătrâna. Pe de altă parte, în ziua fatidică, Aurica Anghel şi cei doi nepoţi, alături de care se întorcea după un control la policlinică, au luat tramvaiul în direcţia parcului pentru că a venit primul.
"Ne-am urcat chiar la stop, ne-a deschis vatmanul uşa. Eu aş fi vrut să merg spre casă, dar aşa a fost să fie", povesteşte femeia, pitită pe după o perdea şi din spatele gratiilor de la geamul casei sale situată într-o zonă bună a Capitalei.