Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii văd posibilă o colaborare cu democrat-liberalii peste un cincinal

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Democrat-liberalii şi liberalii se comportă precum şoarecele şi pisica, după ce, cu câţiva ani în urmă au fondat o alianţă şi au guvernat împreună. Ideea reunificării dreptei, din care va trebui să facă parte şi PNL, la un moment dat, lansată de liderii PDL i-a iritat pe unii reprezentanţi ai conducerii liberale. Senatorul PNL Puiu Haşotti crede că peste cel puţin un cincinal va fi posibilă o colaborare cu PDL.

„Aceste declaraţii mă amuză. O înţelegere între PNL şi PDL, plus aşchiile care au sărit din PDL, o colaborare eu nu o văd posibilă cel puţin patru-cinci ani de aici încolo. După ce timp de şapte-opt ani ne-am aruncat de o parte şi de alta cele mai teribile acuze, nu cred că poate fi o colaborare. După ce s-a încercat disoluţia Partidului Naţional Liberal în 2006-2007 şi foarte mulţi foşti colegi ai noştri sunt acum la PDL, nu cred că mai poate fi vorba de o înţelegere“, a declarat Puiu Haşotti joi, la RFI. El a ironizat şi ideile lansate de lideri ai opoziţiei privind unificarea dreptei: „Păi şi eu vreau o unitate a dreptei, dar fără Blaga, fără Boc, fără Videanu, fără Udrea, fără Mihai Răzvan Ungureanu şi cei doi deputaţi ai săi, care toţi trei nu umplu un taxi, fără domnul avocat de la pretinsul PNŢCD. (...) Haideţi să fim oameni serioşi! Aşa-numita unitate a dreptei este o poveste, pe care ei din când în când o scot în dezbaterea publică, aceasta fiind o dovadă a lipsei unui proiect politic al PDL şi al celor care gravitează în jurul lui“.

Dacă PDL a condiţionat un eventual parteneriat cu PNL de momentul în care liberalii nu vor mai fi conduşi de Crin Antonescu, Haşotti a luat ca moment de referinţă momentul în care Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. „În momentul în care domnul Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, în momentul în care nu va fi un impuls care vine de la Cotroceni către această zonă, în momentul în care Elena Udrea va că

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 2 ore
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Elena Udrea ar putea părăsi Penitenciarul Târgșor. Aviz favorabil pentru eliberarea ei

Ziua Constanta acum 21 minute
Elena Udrea ar putea părăsi în curând Penitenciarul Târgșor, după ce comisia de liberare condiționată a unității de detenție a emis un aviz favorabil eliberării, constatând că fostul ministru al Dezvoltării Regionale a îndeplinit toate condițiile pr

Elena Udrea a primit aviz pozitiv pentru liberarea condiţionată, din partea comisiei de la Penitenciarul Târgşor. Instanţa de judecată ia în discuţie joi cererea de liberare a fostului ministru

News.ro acum 57 minute
Elena Udrea a primit aviz pentru liberarea condiţionată, din partea comisiei existente la nivelul Penitenciarului pentru femei de la Târgşor, unde fostul politician este încarcerat. Instanţa de judecată ia în discuţie săptămâna aceasta, joi, solicit

Sondaj INSCOP: 7 din 10 români au încredere în NATO / 6 din 10 români au încredere în UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte din 10 români au încredere în NATO, iar şase din 10 români au încredere în UE, relevă Barometrul INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Philip Morris International a obţinut certificarea globală pentru drepturi salariale egale EQUAL-SALARY

HotNews acum o ora
Această certificare confirmă respectarea principiilor de echitate salarială și de egalitate a șanselor în dezvoltarea profesională a angajaților Philip Morris International (PMI) din întreaga lume. Philip Morris International a primit certificarea g

Cu ce avion a plecat președintele Nicușor Dan la summitul NATO de la Haga

HotNews acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan se deplasează de la București la Amsterdam tot cu un avion de transport militar de tip C-27J Spartan, precum a făcut la precedentele vizite externe, relatează publicațai specializată în știri din aviație BoardingPass. După a

Trump afirmă că Israelul şi Iranul au ajuns la un acord de încetare totală a focului: „Războiul de 12 zile se va încheia oficial în 24 de ore”

HotNews acum 12 ore
Donald Trump a anunțat în noaptea zilei de luni, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Israelul și Iranul au convenit o „încetare completă și totală a focului”, notează Reuters. „FELICITĂRI TUTUROR!”, a scris fostul președinte

Mihai Leu este în continuare în stare GRAVĂ, la Spitalul Fundeni. Fostul sportiv este intubat și sedat

Gandul acum 2 ore
Mihai Leu este în continuare internat pe Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Potrivit profesorului dr. Irinel Popescu, acesta este în stare gravă, intubat și sedat, având o evoluție staționară. Mihai Leu este fost campion mond

Ministrul Dragoș Pîslaru, amenințat cu moartea: „Am sesizat autoritățile”

Adevarul acum 2 ore
Dragoș Pîslaru, noul ministru al Fondurilor Europene, spune că a primit „prima amenințare cu moartea” și precizează că a sesizat deja autoritățile. Mai mult, anunță că va da în judecată „Realitatea”.

Vremea

București
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mar.

17°/27°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

34°
mar.

18°/34°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/29°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
mar.

16°/33°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°