Când eşti pe locul 18 WTA, cu patru titluri cucerite în ultima jumătate de an, şi când ai în faţă un adversar trecut de prima tinereţe şi chinuit de boală, te gândeşti doar la succes. Când afli că în sferturile de finală ale unui turneu Premier 5 poţi juca împotriva unei adolescente, aşa cum ai fost şi tu acum 2-3 ani, clar trebuie să dai totul pe teren şi să lupţi pentru orice minge. Simona Halep n-a făcut-o ieri, iar mâine îşi va sărbători ziua de naştere în linişte, fără apăsarea unei semifinale. Un cadou trist, poate inevitabil, după luni excepţionale încununate de succese. Ieri am revăzut-o pe Halep de la început de sezon. Grăbită, dezordonată, labilă psihic, poate şi din cauza oboselii acumulate într-un sezon în care a jucat mai mult decât oricine în circuit.

Şanse irosite

Înfrângerea din meciul cu Venus Williams (6-4, 5-7, 3-6), n-ar fi fost una dureroasă dacă Simona n-ar fi avut nenumărate şanse să închidă un meci în care nici măcar adversara nu a părut convinsă că poate câştiga. Veterana a început catastrofal partida şi a continuat-o la fel, dar a spus mereu mulţumesc la erorile neforţate ale Simonei, şi Doamne câte au mai fost. Statistica meciului e de-a dreptul grotească, cu 39 de puncte făcute cadou americancei şi 9 (da, nouă!) duble greşeli, pe durata celor trei seturi. Williams a fost aproape tot timpul în genunchi, incapabilă să găsească soluţii de a rămâne în meci, dar a primit cadou după cadou de la româncă, începând cu gura de oxigen din primul set, şi terminând cu catastrofa din game-ul 8 al setului 3. Setul 2 a fost doar un dans al erorilor, declaraţia lui Venus „a jucat extraordinar de bine” fiind una menită doar să ascundă propriile limite.

Meci-spectacol

În setul 1, Halep a făcut show până la scorul de 5-1. Serviciu năucitor, returnări excepţionale, totul perfect. Gameul 7 a fost ca o frână, pierdut la mare luptă, şi a fost