Marius Vizer va fi pentru încă patru ani şeful Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF). Românul a fost reales în funcţie la Congresul forului de specialitate ce a avut loc la Riod de Janeiro. În urmă cu trei luni, Marius Vizer fusese desemnat şi preşedinte al SportAccord, organizaţia sportivă cea mai de preţ din sportul mondial.
La Rio, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, un vestit iubitor şi practicant al acestui sport, a fost numit manager de dezvoltare al Federaţiei Internaţionale de Judo.
“Sunt foarte emoţionat, pentru că am lucrat împreună timp de şase ani, cu încredere, bună colaborare şi respect. Mulţumesc tuturor oficialilor, Comitetului nostru Executiv, stafului IJF şi tuturor celor implicaţi în lumea judou-ului. Vă mulţumesc foarte mult”, a declarat Vizer, care conduce din anul 2007 IJF.