Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrou şi RATB. Salarii mărite sau adio transport pe 30 septembrie

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Decizie grea pentru nou-numita ministră a Transporturilor, Ramona Mănescu. De pixul ei atârnă soarta bucureştenilor care ar putea fi obligaţi, pe 30 septembrie, să meargă pe jos la serviciu. Sindicaliştii din Transporturi au pichetat ieri Guvernul, în încercarea de a smulge o promisiune de mărire a salariilor îngheţate încă din 2008.

Aproximativ 200 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Transporturi au pichetat ieri sediul Guvernului, în timp ce conducerea Ministerului Transporturilor anunţa că dezaprobă intenţia Organizaţiei Sindicale „Unitatea Sindicatul Liber Metrou” (USLM) de a continua conflictul de muncă ce ar putea duce la greva generală din data de 30 septembrie. Sindicaliştii au protestat faţă de opreliştile anticonstituţionale din Legea bugetului de stat care îi împiedică să-şi negocieze salariile, îngheţate din anul 2008. De asemenea, ei au cerut, printr-o petiţie depusă la Guvern, să fie modificate reglementările privind piaţa muncii, respectiv Legea dialogului social şi Codul muncii, şi să se facă ceva în privinţa subfinanţării care se manifestă în special în domeniul investiţiilor pentru infrastructură şi modernizare.

Pus în faţa iminenţei blocării transportului bucureştean, Ministerul Transporturilor a cerut soluţii pentru rezolvarea imediată a revendicărilor, printre care şi încheierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivelul Metrorex. Reprezentanţii instituţiei au anunţat că vor continua discuţiile cu liderii sindicalişti până se va ajunge la o soluţie acceptabilă.

Potrivit calendarului anunţat de sindicalişti, protestele vor continua în 18 septembrie cu un miting şi un marş organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB. Pe 17 septembrie, angajaţii de la metrou vor organiza o grevă de avertisment, trenurile rămânând în depouri între orele 4.00 şi 6.00. Mai mult, în cazul în care revendicările lor v

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°