Peste 30 de persoane din mai multe judeţe ale ţării au fost săltate marţi dimineaţă din aşternuturi şi aduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, într-un amplu dosar care vizează o grupare acuzată că a furat din conturile clienţilor unei bănci din Italia (Poste Italiane Spa) aproximativ 500.000 de euro.
Ieri dimineaţă, sub coordonarea şi conducerea procurorilor DIICOT Suceava, au avut loc 37 de percheziţii domiciliare: câte una în judeţele Suceava, Galaţi şi Dâmboviţa, patru pe raza judeţului Botoşani, 22 la Bacău, câte trei la Constanţa şi Dolj, şi două la Sibiu.
Procurorii au emis mandate de aducere pe numele a 35 de persoane din totalul celor 36, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, respectiv distribuire sau punere la dispoziție sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice.
Ancheta în acest caz a fost realizată de ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava.
Dintre toţi învinuiţii din acest dosar, din judeţul Suceava sunt trei persoane: Constantin V. (27 de ani) şi Alin V. (20 de ani), din municipiul Rădăuţi, precum şi Dinu G. (30 de ani), din comuna Marginea.
Sute de italieni s-au trezit cu conturile goale
Potrivit unui comunicat al anchetatorilor, din gruparea infracţională făceau parte 36 de indivizi de pe raza judeţelor Suceava, Botoșani, Bacău, Constanța, Sibiu, Dâmbovița, Galați și Dolj, care, susţin anchetatorii,au acţionat împreună şi în mod coordonat, în scopul săvârşirii de infracţ