Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Sistemul informatic al Finanţelor a clacat în faţa cererilor de minimis

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a fost pus, ieri, la grea încercare, cu ocazia sesiunii de înregistrare online a cererilor de ajutor pentru IMM-uri. Din cauza cererii uriaşe, materializată prin mii de accesări simultane, sistemul a dat mari erori, astfel că firmele care au reuşit să se înregistreze în cele 5 minute şi 41 de secunde, cât a durat sesiunea, îşi datorează succesul, în mare parte, hazardului.

UPDATE. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu a declarat că sesiunea de înregistrare online desfăşurată miercuri pentru schema de minimis va fi anulată şi reluată ulterior pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare.

“Sistemul a căzut foarte repede. Am avut câteva calculatoare conectate simultan pentru înscrierea în sistem şi pe fiecare dintre ele apărea afişat altceva. În unele cazuri, de pe formularul de încărcare lipsea codul de verificare. În alte cazuri, după conectare, apărea scris «aşteptaţi», după care erai scos din program. Nu cred că a fost ceva intenţionat, ci MFP nu a fost pregătit. Aceasta după ce sesiunea a fost amânată de trei ori, pentru că zilele au fost alese cu totul nefericit”, ne-a declarat un consultant în management, care a aplicat pentru mai mulţi clienţi miercuri dimineaţă. Acesta a precizat că un alt exemplu care ilustrează că sistemul informatic a cedat este acela că pe lista firmelor respinse figurează unele înregistrate de 2-3 ori, în contextul în care aplicaţia nu poate întregistra CUI-ul unei societăţi decât o singură dată. “În mod normal, sistemul trebuie să respingă a doua sau a treia încercare de înregistare a aceleiaşi firme”, a afirmat sursa citată.

Sesiunea de înregistrare online a cererilor de ajutor pentru IMM-uri a fost declarată închisă miercuri dimineaţă la ora 8.35.41, după epuizarea bugetului în valoare de 500 mil

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 10 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 5 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum o ora
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°