Tot ceea ce ţine de alchimie implică multe, multe întrebări. Unde şi când a apărut? Se voia a fi o ştiintă veritabilă sau era doar un paravan pentru practici frauduloase? Transformarea metalelor în aur era un deziderat real sau mai mult o metaforă pentru transformarea spiritului? Ce semnificaţie aveau complexele simboluri folosite de aceasta? A învăţat ceva chimia de la predecesoarea ei magică? Vom încerca să prezentăm, foarte sintetic, un scurt istoric al preocupărilor alchimice, pentru a ne face o idee despre însemnătatea fascinantului subiect, atât de opac şi seducător, poate mai mult din pricina tematicii sale filosofice decât operaţiile concrete prin care alchimiştii doreau să obţină aurul.

Surprinzător, principiile alchimiei postulează unitatea şi simplitatea ultimă a ansamblului cunoaşterii, deloc departe de concluziile fizicii particulelor. Toate obiectele, de la aştri la părţile corpului, sunt prinse într-o reţea de corespondenţe. Dar pentru alchimişti, cei puţin pentru cei antici, este vorba de metafizică, de o poezie a universului, nu despre o încercare explicativă fundamentată ştiinţific, prin metodă şi experiment. În evul mediu însă alchimiştii sunt cei care vor predica ferm necesitatea recursului la experienţă, fiind de altfel primii care se folosesc de laboratoare, situate mai întâi în mănăstiri. Alchimiştii vor descoperi tehnici de purificare a alcoolului, aplicându-le în extragerea esenţelor din plante, utilizate ulterior în scopuri medicinale.Când începe să se dezvolte chimia, alchimia nu dispare brusc, ci coexistă cu ea, după cum sugerează şi lucrările secrete ale lui Newton, care vede în ea o posibilitate de a identifica intenţiile Creatorului.

Anticii intre materie si spirit

Dar reîntorcându-ne în antichitate, să schiţăm câteva dintre gândurile oamenilor care au fost pasionaţi de această formă de cunoaştere. Chinezii