În 1996, Alan Sokal, fizician la New York University, a publicat în Social Text un articol contrafăcut – o cacealma, un text plin de fraze bombastice care nu spuneau nimic. Scopul declarat – ulterior – a fost să testeze nivelul de rigoare al comitetului editorial (pentru că, la vremea aceea, revista nu practica referatul colegial), al unui cunoscut jurnal academic din zona ştiințelor sociale. Experiment reuşit care a născut o sumedenie de reacţii pro şi contra – cei interesaţi pot porni de aici:http://en.wikipedia.org/wiki/ Sokal_affair
Ulterior, experimentul a fost repetat – nici nu e greu! –, unii punînd la punct chiar un program, Mathgen, care generează automat false articole de matematică (acces liber pe situl http://thatsmathematics.com/mathgen/, încercaţi!). În august 2012, lui Marcie Rathke chiar i s-a acceptat (la numai zece zile de la submitere) un astfel de articol în Advances in Pure Mathematics, o revistă în ale cărei calităţi ştiinţifice credeau doar naivii incurabili – are şi un editor român, din păcate. Articolul se numeşte „Independent, Negative, Canonically Turing Arrows of Equations and Problems in Applied Formal PDE“ şi e plin de fraze, expresii şi formule fără sens. De exemplu: „E oare posibil să clasificăm curbe Clairaut, Artiniene, stîng-trivial degenerate?“ sau „rezolubilitatea funcțiilor bijective“. Corespondenţa dintre editor şi autor, de găsit la adresa http://thatsmathematics.com/ blog/archives/102, e fabuloasă. Doar modesta sumă de aproximativ 500$, cerută de revistă pentru publicare, a făcut ca articolul să nu apară. Dar ce trebuia să fie dovedit a fost dovedit. De reţinut, pentru cei care nu sînt în domeniu, că majoritatea revistelor de doi lei percep taxe pentru publicare – a publica la ei e la fel cu a-ți cumpăra o diplomă de la o universitate privată de la noi.
În iulie 2013, trei autori sîrbi au publicat un artico
