Pentru prima dată într-o sală de spectacol, concertul pe care Julio Iglesias îl va susţine pe 24 octombrie 2013 la Sala Palatului din Bucureşti se anunţă a fi un eveniment unic pentru publicul din România. Concertul din acest an are la bază un atu esenţial, extrem de important atât pentru interpret, orchestra acestuia, precum şi pentru auditoriu.
Faţă de reprezentaţiile anterioare din România, susţinute în spaţii amenajate în aer liber, Julio Iglesias a ales de această dată să concerteze într-o sală de spectacol cu acustică adecvată, fapt ce le va garanta spectatorilor o experienţă muzicală fascinantă. Prin urmare, fanii artistului din România vor beneficia în această toamnă de un concert LIVE grandios, din programul căruia nu vor lipsi cele mai cunoscute melodii ale artistului, „Baila Morena”, „Guantanamera”, „La Carretara”, „El Amor” sau „Aqua dulce, aqua sala”. Pe 1 april 2013 la Beijing, Julio Iglesias a obţinut două premii istorice: „Primul şi Cel mai popular artist al tuturor timpurilor în China” și „The Guinness World Records” pentru „Cel mai bine vândut artist de muzică latino”( 250.000.000 exemplare). Concertul din 24 octombrie reprezintă a 12-a revenire a artistului spaniol pe scenele din România, însă interesul publicului este, în continuare, foarte mare, având în vedere că biletele în valoare de 200 de lei au fost epuizate în numai cinci zile de la punerea lor în vânzare. În prezent, au rămas disponibile patru categorii de bilete, la următoarele preţuri: 250 lei, 290 lei, 390 lei şi 500 lei. Cei interesaţi au posibilitatea de a-şi achiziţiona biletele atât online prin intermediul platformei www.vreaubilet.ro precum şi de la punctele de vânzare Vreau Bilet din UnireaShopping Center etj.2, magazinele EuroGsm sau de la Sala Palatului.
Pentru prima dată într-o sală de spectacol, concertul pe care Julio Iglesias îl va susţine pe 24 octombrie 201