Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor (MT), Cristian Ghibu, este pe “făraş” şi va fi demis în perioada următoare, la cererea ministrului de resort, Ramona Mănescu.
Surse avizarte din MT ne-au declarat că demiterea lui Ghibu este legată de unele nereguli descoperite la licitaţiile pentru drumuri, dar şi de faptul că Ghibu împreună cu alţi directori din MT, se „coalizaseră” pentru a ţine piept deciziilor noului şef al ministerului.
Cristian Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, şi este şeful comisiei de privatizare a CFR Marfă. El a semnat, la începutul lunii septembrie, contractul de privatizare a CFR Marfă cu Grup Feroviar Român, companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica. Anterior, el a ocupat funcţia de director general al CFR SA.
Totodată, Ghibu a coordonat activitatea Ministerului Transporturilor după demisia lui Relu Fenechiu, în perioada în care interimatul i-a aparţinut premierului Victor Ponta.