Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, spune că trebuie utilizate fondurile europene în acele domenii în care România are un avantaj real în comparaţie cu celelalte ţări, pentru a produce efecte în economie. Pentru perioada de programare 2014-2020 se are în vedere modificarea abordării procedurilor de accesare a fondurilor europene şi schimbarea circuitului documentelor financiare. "Atât timp cât statul nu este performant, este normal să aducem alături de noi alţi parteneri", a spus Teodorovici, la un eveniment de specialitate organizat de CCIB, vorbind despre creşterea rolului băncilor comerciale în procesul de implementare a proiectelor europene. Astfel, în urma organizării unei licitaţii, partenerii selectaţi vor lansa apelurile, vor selecta proiectele, vor urmări implementarea acestora şi vor face plăţile către cei care au contractat şi efectuat lucrări sau au prestat servicii în cadrul proiectelor. Ultima măsură menţionată va reduce semnificativ perioada de timp în care contractorii încasează sumele care li se datorează.
Potrivit ministerului Fondurilor Europene, în exerciţiul financiar 2014-2020, investiţiile vor fi direcţionate cu prioritate către: creşterea comepetitivităţii (investiţii în cercetare-dezvoltare-inovare, tehnologia informaţiei, capital uman), dezvoltarea infrastructurii, utilizarea eficientă a resurselor, îmbunătăţirea capacităţii administrative. De asemenea, Teodorovici a discutat cu antreprenorii şi managerii, prezenţi la eveniment, despre soluţiile de facilitare a accesului la sursele de finanţare europene, în vederea creşterii ratei de absorbţie, domeniile care vor beneficia de finanţare în perioada de programare 2014-2020, măsurile de control şi supraveghere pentru o bună implementare a proiectelor.
Oamenii de afaceri au subliniat că apreciază atât măsurile adoptate de Ministerul Fondurilor Europene pentru a spr