Te simţi incomfortabil din cauza respiraţiei urât mirositoare şi nu mai ştii cu ce pastă de dinţi să te speli? Ai rezolvat problemele stomatologice, dar halena te urmăreşte peste tot? Îţi recomandăm câteva remedii naturale care combat respiraţia „grea“, la scurt timp după consum.
Halena poate avea cauze digestive, aşa încât chiar dacă tratezi eventualele probleme dentare nu vei scăpa de respiraţia urât mirositoare. Există însă alimente care acţionează pe plan intern, favorizează digestia şi împrospătează respiraţia.
Fructele curăţă cavitatea bucală
Consumă cât mai des fructe precum mere, pere, mure, pentru că au un conţinut mare de fibre. Fibrele alimentare ajută tranzitul intestinal, reglează aciditatatea de la nivelul cavităţii bucale şi stimulează secreţia salivară, care are rolul de a curăţa gura.
Legumele reduc mirosul de sulf
Cel puţin un morcov pe zi aduce beneficii considerabile sănătăţii tale, în general. În primul rând pentru că are fibre alimentare şi în al doilea rând, pentru că are proprietatea de a scădea nivelul de hidrogen sulfurat din gură, responsabil pentru respiraţia „grea“.
Pătrunjelul combate halena
Pătrunjelul face parte din lista cu verdeţuri capabile să reducă mult mirosul urât al gurii. Conţine ulei esenţial, care poate înlocui halena cu un miros obişnuit, de proaspăt. Acelaşi ulei esenţial este prezent şi în extractele de rozmarin.
Scorţişoara reîmprospătează respiraţia
Fie că este consumată sub formă de gumă de mestecat sau de bomboane, scorţişoara poate combate eficient şi aproape instantaneu mirosul „greu“ al gurii. Uleiurile esenţiale din scorţişoară distrug bacteria orală care provoacă apariţia halenei.
Citeşte materialul pe clicksanatate.ro