Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul este dator vândut Braşovului

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 25 septembrie 2013 ·

 Primăria Braşov are de recuperat peste 40 de milioane de lei de la Guvern pentru diferite proiecte care au fost deja finalizate, cum ar fi Bazinul Olimpic, Sala Sporturilor sau noile magistrale ale Tetkron şi pentru care un procent semnificativ din valoarea lucrărilor trebuia suportat din fonduri guvernamentale

Chiar dacă în Braşov, în ultimii ani, au fost implementate o serie de proiecte de mare anvergură atât cu fonduri europene, cât şi cu finanţări guvernamentale, banii aferenţi implementării acestora întârzie să fie returnaţi în bugetul municipalităţii. Primarul George Scripcaru a precizat că Primăria are de recuperat de la diverse ministere, în contul proiectelor care au fost deja implementate, peste 40 de milioane de lei. Deşi lucrările pentru modernizare şi extinderea Sălii Sporturilor „D.P Colibaşi” şi a Bazinului Olimpic au fost finalizate şi recepţionate din luna martie, proiectele fiind finanţate în proporţie de 70% de Guvern prin Compania Naţională de Investiţii, mai sunt de recuperat peste 4,2 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării (grosul sumei pentru lucrările de la Sala Sporturilor).

Un nou blocaj financiar este iminent

Edilii au contabilizat toate aceste datorii pe care le are Guvernul şi au trimis scrisori tuturor şefilor de partide care se află la putere pentru a interveni în vederea recuperării acestor bani. „Aceste plăţi pe care le-am făcut trebuiau să ne fie rambursate şi dacă nu vom primi aceşti bani vom intra într-un blocaj financiar şi nu vom putea implementa alte proiecte majore pe care le avem în derulare, cum este Centrul de Agrement din Poiană, la care deja se lucrează, Centrul de Afaceri din zona Institutului Cartofului, pentru care am lansat licitaţia, sau Transilvania Motorland, care urmează să fie scos la licitaţie. Pentru fiecare dintre aceste proiecte confinanţarea noastră este de 50%. Aceste proiect

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 6 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 3 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 8 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

„Pacea nu mai este o certitudine”. Avertismentul șefului Statului Major al Apărării

Adevarul acum 6 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 7 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

PSD a iniţiat înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru anchetarea cheltuielilor statului făcute în interesul personal al preşedintelui Iohannis / Va ancheta sumele cheltuite pentru escale la Sibiu, cazarea în deplasări, investiţiile la Vila Lac 3

News.ro acum 13 ore
Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°