Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China: Vilă de lux pe un munte, pe acoperişul unui bloc

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

În China, un medic şi-a construit timp de şase ani propriul vârf de munte şi o vilă de lux deasupra unui bloc de locuinţe de 26 de etaje din Beijing. Construţia a câştigat titlul neoficial de “cea mai scandaloasă structură ilegală”. Proprietarul are la dispoziţie 15 zile pentru a-l demola, scrie marţi Associated Press.

Camere, stânci, copaci şi tufişurile ridicate deasupra blocului arată ca o vilă construită pe o stâncă la malul mării şi a devenit cel mai recent simbol al dispreţului celor bogaţi faţă de lege, precum şi al practicii construcţiilor ilegale, din ce în ce mai răspândită în China. Vecinii “constructorului” susţin că se plâng de ani de zile că vila neautorizată, de 75 de metri pătraţi, ameninţă integritatea structurală a clădirii şi a sistemului său de conducte, însă autorităţile locale nu au făcut nimic. Mai mult, în “vârful de munte” de pe bloc se organizează petreceri, în toiul nopţii. Dai Jun, un oficial municipal al districtului Haidian, a afirmat marţi că autorităţile vor demola structura în 15 zile, dacă proprietarul nu o face singur sau nu prezintă dovezi că aceasta a fost construită legal. Proprietarul ineditei construcţii este şeful unei clinici de medicină tradiţională chinezească şi un fost membru al consiliului consultativ al districtului, care locuieşte la etajul 26 al blocului. Contactat de cotidianul Beijing Times, acesta a afirmat că se va supune ordinului de demolare, însă susţine că structura nu este o vilă, ci “doar o grădină ornamentală”. Autorităţile au luat măsuri doar după ce fotografii cu vila au ocupat luni prima pagină în ziarele chinezeşti, sub titlul “cea mai scandaloasă structură ilegală din Beijing”. Construcţia extravagantă nu este unică în China. Un dezvoltator imobiliar din oraşul Hengyang a construit un complex ilegal de 25 de vile deasupra unui centru comercial. Ulterior, a reuşit să obţină permisiunea de a pă

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°