La începutul anului 1941, Europa era în plin război, nemţii cuceriseră Polonia – împărţită „frăţeşte” cu sovieticii -, Danemarca, Norvegia, Franţa, Belgia, Olanda… Începuse şi ceea ce istoricii au numit „Bătălia Angliei”, Germania pregătind invazia Marii Britanii prin luptele aviaţiei hitleriste cu cea engleză şi prin bombardamente asupra oraşelor Albionului. România era sfârtecată, ca urmare a ultimatului sovietic (28 iunie 1940) privind cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, şi a Dictatului de la Viena (30 august 1940), prin care pierdea o bună parte a Transilvaniei. De voie, de nevoie, la 3 noiembrie 1940, România, condusă de Ion Antonescu, aderă la Axa Berlin – Roma – Tokio.
Fireşte că presa, mai ales în condiţiile cenzurii, nu putea decât să fie de partea puterii, ţinând hangul propagandei oficiale. Gazeta ploieşteană „Tribuna culturală, socială, politică şi informativă”, din 10 februarie 1941, publica un articol intitulat „Propaganda şi realitatea”, în care autorul, un anume dr. Ion Gărovină, afirma tranşant: „De fapt, informaţiile asupra războiului sunt aproape toate destinate, nu a prezenta fapte sau rezultate precise, ci a influenţa opinia publică”. Şi încă, mai lămuritor: „Ziarele au o grea sarcină, căci ele în loc de a vorbi despre o pace dorită şi dreaptă, sunt silite a da publicului nervos şi dornic de noutăţi alte ciudăţenii, pe cari propaganda fiecărui Stat le lansează pe minute, pe ceasuri prin agenţiile de presă”.
Măi, să fie! Păi, dacă „aproape toate” informaţiile nu sunt altceva decât manipularea opiniei publice – cum zicem astăzi -, atunci şi cele din presa românească sunt la fel. Curajos mai era domnul doctor! Numai că, citind mai departe, constatăm că autorul se referă doar la manipularea din presa duşmanilor, evident, cea românească fiind fără prihană, mereu atentă, cum e şi ’mnealui, domnul doctor, să nu cadă
