Drumarii au luat cele două bannere imense, amplasate de hunedoreni în zona nodului rutier de la Simeria Veche, prin care şoferii care circulau pe autostradă dinspre Sibiu erau înştiinţaţi asupra direcţiei spre Hunedoara.
Angajaţii CNADNR au considerat că acţiunea hunedorenilor care au montat panourile este ilegală şi au decis demontarea lor.
„În cazul în care Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Româna nu va ţine cont de cerinţele noastre, de a fi montate indicatoare rutiere spre municipiul Hunedoara, noi vom amplasa alte astfel de panouri. Vrem ca turiştii care aleg să circule pe autostradă spre Hunedoara, să nu se mai rătăcească, în lipsa indicatoarelor rutiere”, a spus unul dintre tinerii care au montat cele două panouri rutiere.
Vor montarea lor, pe cale legală
Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că au trimis o nouă solicitare către CNANDR pentru amplasare de indicatoare rutiere cu numele municipiului Hunedoara, în zona nodurilor rutiere din Şoimuş şi Simeria Veche. „La prima adresă trimisă CNANDR cu privire la montarea indicatoarelor am primit un răspuns birocratic, în care ni s-a dat de înţeles că Hunedoara nu ar prea conta în această ecuaţie. La cea de-a doua adresă, cei de la CNADNR ne-au răspuns că vor studia problema, cadrul legal, şi vor ţine cont de părerea municipalităţii şi a hunedorenilor”, a precizat Dan Bobouţanu, viceprimarul Hunedoarei.
Vă recomandăm şi:
Cum a ajuns Hunedoara pe autostrada Deva – Orăştie: panouri rutiere montate de localnicii supăraţi pe CNADNR
FOTO Autostrada Deva – Orăştie: parcările de pe autostradă au funcţionat o zi şi stau închise de trei luni
Autostrada Deva – Ilia intră în şantier: un kilometru de drum va costa peste patru milioane de euro, fără TVA
VIDEO Autostrada Orăştie – Sebeş filmată din avion: cei 24 de kilometri ai şoselei su