De mai bine de trei săptămâni, seară de seară, „kilometrul zero al democraţiei” - Piaţa Universităţii bucureştene se umple de protestatari. Cei adunaţi aici nu mai sunt dintre aceia care, prin anii ’90 ai secolului trecut, strigau „Noi muncim, nu gândim”, nici fanatizaţii cu care vaporeanul, devenit preşedinte, trebuia să se vadă trimestrial, ca să facă el băi de mulţime şi să le dea el raportul despre măreţele sale înfăptuiri, ca salvator naţional. Televiziunile care transmit mereu din Piaţă ne arată alte chipuri, cu alt fel de mesaje. Sunt în genere figuri rasate, tineri şcoliţi, familiarizaţi cu ideile şi subtilităţile care circulă pe facebook, simpatici, nonviolenţi, glumeţi, afişând sloganuri cu obiective clare şi un soi de miştocăreală metaforică la adresa politrucilor şi întâilor noştri dregători. Porneau acum douăzeci de zile cu chemarea „Salvăm Roşia Montană” şi aveau ce-aveau cu cianurile şi cu decimarea şi vânzarea, pe nimica toată, a patrimoniului naţional, însă pe parcurs mesajele „Pieţei” s-au nuanţat, au căpătat conotaţii politice de respingere a minciunilor, duplicităţilor, ipocriziei şi intereselor de clan şi de gaşcă practicate şi pe stânga şi pe dreapta scenei politice postdecembriste.

De unde a apărut acest „soi” nou de nemulţumiţi şi „indignaţi?”. Unii zvonişti - deranjaţi de faptul „insolit” că pieţarii nu sunt dispuşi să-l ierte pe Ponta cu „nehotărârile” lui privind proiectul minier „Roşia Montană”, dar nici lobby-ul deşănţat făcut de preşedintele Băsescu, nici demagogia de prost gust a unora ca Mihai Neamţu, căruia i-au spus că n-are ce căuta printre protestatari, ca să mai ciugulească ceva audienţă tot caută să găsească din ce anume s-a iscat şi persistă aceste proteste. Cum se vede, ele sună cu totul altfel. Au apărut speculaţii că, în spatele „mişcărilor” din pieţe, ar fi miliardarul Soros sau că organizaţii şi fundaţii in