Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANM: Prognoza meteo până pe 1 septembrie

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

ANM a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 19 august - 1 septembrie, în fiecare regiune a ţării. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În Banat după primele două zile caracterizate de o vreme mult mai caldă decât ar fi normal în acestă perioadă, local caniculară în zona de câmpie a regiunii, iar mediile temperaturilor maxime vor fi de aproximativ 34 de grade Celsius. Apoi valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 grade Celsius, apropiindu-se de normele climatologice ale ultimei decade a lunii august. Până la începutul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză regimul termic va fi staţionar, la medii în jurul a 30 de grade, iar spre sfârşitul lunii există tendinţa ca valorile diurne să mai scadă, în medie, cu 2 grade. Minimele termice vor scădea uşor şi treptat pe tot parcursul intervalului de prognoză, de la medii de 17...18 grade spre 14....15 grade Celsius.

Probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată creşte după 21 august, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii relativ restrânse, exceptând ziua de 27 august, când se pot semnala pe arii mai extinse, potrivit Mediafax.

În Crişana maximele termice vor marca o scădere de la valori medii situate în jurul a 33 de grade în primele primele două zile, la aproximativ 30 de grade Celsius pe 21 august. Până la sfârşitul lunii, temperaturile diurne vor scădea uşor şi treptat, în medie cu 3 grade. Temperaturile minime vor marca o scădere uşoara de-a lungul celor două săptămâni de prognoză încadrându-se în medie între 17 grade, în primele zile şi 14 grade, în jurul datei de 1 septembrie.

Ploile, mai ales averse, însoţit

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°