"Ramona, ai grijă, că e periculos pe aici!" Protector, premierul Victor Ponta o urmează pas cu pas pe proaspătul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, pe şantierul viitoarei staţii de metrou Academia Militară din Bucureşti, unde unul din doi muncitori prezenţi miercuri dimineaţa vorbea limba italiană sau spaniolă. „Tutto bene” (ital. totul e în regulă n.n.), ni se adresează zâmbind un bărbat pe vesta căruia scria mare Astaldi, unul dintre constructorii magistralei.
„Coborâm la nivelul minus doi, atenţie pe scară, nu se poate cobori decât unul câte unul. Presa să coboare înainte, că nu e loc cu camerele”, se aude vocea cuiva care se ocupă de organizarea evenimentului.
Prilejul vizitei este unul cât se poate de important. Pornirea primei „cârtiţe”, botezată Sfânta Muceniţa Varvara, un utilaj performant care împreună cu Sfânta Muceniţa Filofteia vor săpa tunelele de metrou de la Linia 5 Drumul Taberei- Pantelimon, tronsonul Râul Doamnei – Eroilor.
Viteza de deplasare a „cârtiţei" este de 30 de metri pe zi. „Într-o lună ajungem la staţia următoare”, ne precizează directorul general al Metrorex, Aurel Radu.
Utilajele pentru construcţia tunelului de metrou au fost aduse încă de la începutul anului, dar au stat degeaba până acum. Explicaţiile sunt multe, de la "nu au fost bani" până la „şi noi avem partea noastră de vină pentru că mai erau necesare câteva avize”. Înaintând, utilajele – denumite Tunnel Borinh Machine (TBM) – excavează tunelul şi asigură şi montajul cămăşuielii (prefabricate denumite bolţari).
Locuitorii nu vor resimţi trepidaţii. "Ne cerem scuze pentru deranj"
Vor resimţi bucureştenii trepidaţii atunci când „cârtiţa” le va trece pe sub blocuri? „Nu se va resimţi nimic, sunt nişte superutilaje, de ultimă tehnologie”, ne asigură şeful Metrorex. Singurul "deranj" va fi resimţit la suprafaţă, circulaţia rutieră fi