Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa “Explorări”, al doilea turneu de verificare pentru Volei Municipal Zalău

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 25 septembrie 2013 ·

CS Volei Municipal Zalău va participa, începând de joi, la al doilea turneu de pregătire dinaintea începerii noului sezon. Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu va evolua la ediţia din acest an a Cupei “Explorări”, competiţie la care vor mai participa Ştiinţa Explorpări Baia Mare, Unirea Dej şi formaţia maghiară, Gorter Kecskemet.

Voleibaliştii zălăuani au mai susţinut trei meciuri de verificare, săptămâna trecută, la Cupa “Universitatea”, unde au înregistrat două victorii (3 – 1 cu SCM”U” Craiova şi “U” Cluj) şi o înfrângere (0 – 3 cu Dinamo Bucureşti).

Pentru formaţia organizatoare, Ştiinţa Explorări Baia Mare, este al treilea turneu de pregătire, după ce a mai particpiat la Cupa “Unirea”, de la Dej şi la turneul organizat de formaţia maghiară, Kecskemet, pe care băimărenii l-au şi câştigat.

Şi pentru formaţia dejeană va fi al treilea turneu, după ce formaţia pregătită de Victor Lazăr a câştigat, la începutul lunii, Cupa Municipiului Piatra Neamţ, iar în urmă cu aproape două săptămâni a câştigat Cupa care-i poartă numele.

CS Volei Municipal Zalău va deschide turneul de la Baia Mare, urmând să întâlnească, în primul meci, Unirea Dej. Vineri, de la ora 16, zălăuanii vor întâlni formaţia maghiară, Gorter Kecskemet, iar sâmbătă, de la ora 14:30, se va duela cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.

Programul complet al turneului: joi, 26 septembrie, ora 13:30, Unirea Dej – CSVM Zalău; ora 18:30, Ştiinţa Explorări Baia Mare – Gorter Kecskemet; vineri, 27 septembrie, ora 16, CSVM Zalău – Gorter Kecskemet; ora 18, Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej; sâmbătă, 28 septembrie, ora 12:30, Unirea Dej – Gorter Kecskemet; ora 14:30, Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSVM Zalău.

comments

CS Volei Municipal Zalău va participa, începând de joi, la al doilea turneu de pregătire dinaintea începerii noului sezon. Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu va e

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Subiectele la Limba şi Literatura Română. Iată ce au avut de rezolvat absolvenţii

Mediafax acum o ora
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 24 minute
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

O rachetă spațială chineză s-a prăbușit în flăcări după o lansare accidentală VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Racheta spaţială a unei companii private chineze, Space Pioneer, s-a prăbuşit şi a explodat în flăcări în apropierea unui oraş, duminică, 30 iunie, după ce a fost lansată accidental în timpul unui test, relatează The Guardian. Primul etaj al rachete

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Sondaj INSCOP Mircea Geoană, pe primul loc în topul încrederii românilor, urmat de Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 51 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este pe primul loc în topul încrederii românilor în personalități politice, arată un sondaj realizat de INSCOP. Pe locul al doilea se află Nicuşor Dan, urmat de Marcel Ciolacu şi de Nicolae Ciucă. Î

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Caniculă şi furtuni în România. Coduri galbene emise de meteorologi

Mediafax acum o ora
România se confruntă cu vremea extremă în următoarele zile, conform avertizărilor emise luni de meteorologi. O mare parte a ţării este sub cod galben de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge 35-37 de grade Celsius. De luni seara, în Banat, Oltenia

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 2 ore
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Guvern Premierul Marcel Ciolacu anunță consultări cu partidele politice pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Cu ce partide se va întâlni astăzi

Ziua Constanta acum 44 minute
Guvernul a anunțat consultări pentru luni şi marţi cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an La întâlniri, din partea Guvernului vor participa premierul Marcel Ciolacu, viceprim

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 11 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Vremea

București
acum

31°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°