Fostul prefect liberal de Gorj a venit în fața colegilor din Consiliul Județean cu un proiect de hotărâre privind scăderea prețului mediu la produsele agricole. Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, l-a trimis pe Victor Banța să refacă proiectul.
Consilierul județean liberal Victor Banța a intervenit, ieri, la finalul ședinței de Consiliu Județean la punctul „Diverse” și și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că inițiativa sa nu a fost luată în calcul de șeful județului. Victor Banța a făcut un proiect de hotărâre prin care a solicitat reglementarea prețurilor la cereale. Acesta vrea micșorarea prețurilor, pentru că, în acest an, producția a fost mare, iar țăranii trebuie să-și vândă produsele pentru a obține un profit pe măsură. „Proiectul vine în sprijinul producătorilor, i-ar ajuta să plătească taxe și impozite mai mici la stat și să-ți vândă mai produsele mai bine”, a spus Victor Banța. Replica președintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, nu a întârziat să apară. „Apreciez inițiativa dumneavoastră, dar nu trebuie să trecem cu vederea că trebuie respectată procedura în cazul unor astfel de proiecte. Nu puteți veni cu un proiect făcut pe picior, cu o expunere de motive de 3 rânduri. Să fim serioși”, l-a dojenit președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, pe Victor Banța.
Și-a făcut mea culpa
Victor Banța și-a făcut mea culpa în fața șefului județului, după ce acesta i-a reproșat că nu a respectat procedurile legale când a făcut proiectul de hotărâre. „Recunosc că nu am strâns toată documentația necesară pentru acest proiect de hotărâre. Îmi fac mea culpa”, a mai declarat consilierul județean liberal Victor Banța.
Fostul prefect liberal de Gorj a venit în fața colegilor din Consiliul Județean cu un proiect de hotărâre privind scăderea prețului mediu la produsele agricole. Președintele