În spatele dirijorilor charismatici şi al orchestrelor cu renume, care ridică publicul în picioare, se află în jur de 60 de oameni tineri, entuziaşti, care vorbesc mai multe limbi străine, colaboratori ai Artexim, firma care organizează Festivalul.

Duminică dimineaţa, ora 9.00. „Îmi mai trebuie o cafea, că tot mi-e somn“, spune o fată cu părul lung, îmbrăcată într-un deux-pieces roz bombon, care traversează rapid holul Ateneului. Ca ea, în acelaşi costum care îţi sare în ochi, mai sunt vreo zece altele, toate la fel de tinere, care aşteaptă în zona de garderobă, aşezate pe fotolii sau căţărate pe mobila de lemn din faţa cuierelor. Printre ele, doi-trei băieţi, în costume gri, cu papion. „Ce-ai făcut aseară?“, „Azi ai însoţire?“, se întreabă unul pe altul fără niciun preambul, ca nişte prieteni vechi. Până la 9.10 s-au strâns cam 30 de persoane, toţi în costume roz (fetele) şi gri (băieţii), toţi colaboratori ai Artexim (firma care organizează Festivalul „Enescu“), recrutaţi pentru ediţia de anul acesta. E unul dintre puţinele momente în care îi poţi vedea adunaţi într-un singur loc. De obicei, sunt împrăştiaţi pe la aeroport, hoteluri, Sala Palatului şi Ateneu. Oriunde este vreun muzician care cântă în Festival, acolo este şi însoţitorul lui, ca o umbră colorată. Sunt vreo patruzeci în total.

Faceţi poze cu copiii, că ei sunt importanţi.

Mihai Constantinescu, Director Artexim

Fiecare orchestră primeşte unul sau doi însoţitori (în cazul formaţiilor numeroase, care pot avea şi 100 de membri), iar dirijorii şi soliştii au tratament special. Fiecare are însoţitorul lui, care îl ia de la aeroport, îl duce la hotel, îl ia de la hotel ca să-l ducă la repetiţii (chiar dacă distanţa e scurtă, de la Hilton până la Ateneu), îl aşteaptă în culise pe perioada repetiţiilor. Şi iese cu el seara la o bere? „Nu, ei ies împreu