Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea autostrăzii

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Va avea Iaşul vreodată mai mult decât şosele rapide?

Privind înapoi cu mânie, putem constata lesne că autostrada spre Vest a fost până acum doar subiect de campanie electorală. La următoarele alegeri (din 2014) se vor împlini zece ani de când se tot fac promisiuni fără nici o urmă de concretizare. Povestea de adormit alegătorii începe să semene cu alte proiecte încă şi mai vechi, dar, la fel, neîncepute - cum este, de exemplu, cel al podului peste Dunăre din zona Brăila-Galaţi. Dacă toţi cei care au vânturat proiectul autostrăzii - liberalii, democrat-liberalii (aceştia abia acum, când sunt în opoziţie) şi social-democraţii - ar fi crezut în ceea ce spun, Iaşul ar fi avut deja măcar câţiva kilometri construiţi. Dar aşa, nici şoseaua de centură nu e terminată, ca să nu mai vorbim de şantierul gazoductului spre Republica Moldova, unde nici măcar pe hârtie nu se face nimic. Dar măcar în acest ultim caz există documentaţia de execuţie plus fondurile, în timp ce pe căile de acces rutiere menţionate se toarnă doar vorbe. Cu nemiluita.

Astfel, după ce ani de zile s-a tot bătut monedă pe direcţia Iaşi - Tg. Mureş, vine acum PSD-ul, ai cărui parlamentari s-au ferit ca de tămâie să susţină măcar la modul declarativ ideea liberalilor şi mai nou a pedeliştilor, cu altă idee, nici aceea însă chiar nouă: autostradă Iaşi-Braşov via Bacău. Dacă n-am şti că e doar tragere de timp, de genul înfiinţării unei noi comisii pentru "rezolvarea" unei vechi probleme, am putea crede că politicienii social-democraţi s-au consultat cu specialişti geografi, geologi, constructori etc. Dar când a avut politica românească nevoie de experţi?, mai ales acum, când o sublimă şi inutilă majoritate parlamentară poate decreta oricând că 1 şi cu 1 fac 3, iar Curtea Constituţională n-ar avea nimic împotrivă?!

Dacă purtătorul de cuvânt (ieşean!) al PSD şi-ar fi făcut timp să treacă măcar p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 12 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 3 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°