Legea uciderii cîinilor fără stăpîn a fost declarată constituţională de CCR. Ceea ce înseamnă practic că dacă un cîine prins de hingheri nu e revendicat sau adoptat în termen de 14 zile, va fi euthanasiat.

La cîţi bani s-au furat numai în Bucureşti ca să dispară cîinii fără stăpîn de pe străzi – zeci de milioane de euro! – se puteau construi hoteluri de cinci stele pentru adăpostirea lor. De fiecare dată cînd am întrebat, public, de ce nu adulmecă DNA urmele acestor hoţii, DNA avea alte treburi.

Dacă am fi avut o lege prin care să fie amendaţi usturător cei care abandonează cîini pe stradă şi cei care-şi scot cîinii la împerecheat cu maidanezi, n-ar fi existat azi zeci de mii de cîini – nu cred că 65.000 cîţi a numărat primăria! Şi dacă aceşti cîini de pe străzi ar fi fost sterilizaţi începînd de acum 15 ani, nu s-ar fi ajuns la legea uciderii lor, fiindcă pericolul lor ar fi dispărut. Or marea porcărie e că cei plătiţi din bani publici să-i adune de pe stradă sînt mai degrabă interesaţi să existe cîini vagabonzi, decît ca ei să fie adunaţi în adăposturi sau adoptaţi.

Ce am putea face noi, cei care iubim cîinii? În nici un caz să ne luăm la bătaie cu cei care susţin euthanasierea lor. Soluţia de urgenţă e să-i adoptăm pe cei din jurul blocului. Nu cîte zece, ci cîte unul, care îşi poate găsi loc într-un apartament de bloc fără să facă mare deranj. Spun asta ca unul care are doi cîini luaţi de pe stradă, într-un apartament de patru camere în care locuiesc patru persoane. Cei doi cîini ai mei nu fac mizerie în casă, mănîncă ce mîncăm şi noi, iar dacă sînt pieptănaţi des, nu lasă mult păr. Întreţinerea lor nu costă mult. Noi îi scoatem la plimbare de două ori pe zi. O dată dimineaţă şi încă o dată seara.

Primele trei, patru zile sînt mai complicate, Dacă adopţi un cîine adult, mai întîi o să stea pe lîngă uşă. S-ar putea să te şi lat