Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a realizat centralizarea rezultatelor finale ale sesiunii a doua de Bacalaureat. După soluţionarea contestaţiilor, sesiunea august- septembrie a examenului a fost promovată de 15.592 de candidaţi (21,5%) din totalul celor 72.476 prezenţi.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, se constată o scădere cu 4 puncte procentuale (25,5% - rată de promovare în 2012). Cel mai ridicat procent s-a înregistrat în judeţul Arad (36,3%), iar cel mai scăzut, în judeţul Ilfov - 10%. Cele mai multe medii obţinute de candidaţi au fost între 6.00 și 6.49 - 9.743. Nici unul dintre participanţii la examenul naţional de Bacalaureat nu a obţinut media 10.
Înainte de contestaţii, doar 20,36% dintre candidaţi promovaseră examenele. Luni, 2 septembrie, au fost admise spre verificare 18.555 de contestaţii depuse de candidaţii nemulţumiţi de notele primite. Cele mai multe dintre acestea au vizat proba scrisă de Limba şi literatura română - 6.860. La proba la alegere din profilul şi specializarea urmate s-au înregistrat 6.426 de contestaţii (3.258 la Anatomie, 1.548 la Geografie, 841 la Biologie, 298 la Fizică, 292 la Chimie, 66 la Informatică, 38 la Logică, 29 la Psihologie, 24 la Sociologie, 23 la Economie şi 9 la Filosofie). La proba obligatorie a profilului au fost înregistrate 5.187 de contestaţii, dintre care 4.523 la Matematică şi 664 la Istorie. Pentru proba scrisă la Limba şi literatura maternă au fost depuse 82 de contestaţii, dintre care 74 la Limba şi literatura maghiară, respectiv 8 la Limba şi literatura germană.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a realizat centralizarea rezultatelor finale ale sesiunii a doua de Bacalaureat. După soluţionarea contestaţiilor, sesiunea august- septembrie a examenului a fost promovată de 15.592 de candidaţi (21,5%) din totalul celor 72.476 prezenţi.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a