Un număr de 12 parlamentari din comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, care analizează proiectul de lege privind investiţia de la Roşia Montană, vizitează miercuri comuna din Munţii Apuseni. Deputaţii şi senatorii încep ziua cu o întâlnire la primărie după care se deplasează pe teren în zona vizată de proiectul minier.
Programul cuprinde vizite în cele mai importante puncte din comună:
08:30 - 09:00 - sosire Roşia Montană - întâlnire la Primăria Roşia Montană
09:00 - 15:00 - deplasare în teren - vizită perimetrului minier Roşia Montană (staţia pilot de tratare a apelor acide, zona protejată Tău Găuri - amenajare pentru vizitare turistică, zona protejată Carpeni - amenajare pentru vizitare turistică, cariera Cetate, cariera Cîrnic (cariera Orlea, cariera Jig, prezentare amplasament iaz de decantare şi a amplasamentului uzinei, zona protejată Biserica Greco-Catolică, primăria actuală şi Orlea - imagine generală), Cîrnic, Piatra Orbului (zona protejată).
De asemenea, se va vizita Piatra Despicata - imagine generală asupra sitului, tăurile protejate din centrul istoric, zona protejată centrul istoric - 317 case incluse în planul de reabilitare, obiective restaurate, vizită în subteran complexul de galerii Cătălina Monulesti, vizită casă restaurată - depozit arheologic şi şantier restaurare casă 392, vizitarea Muzeului Mineritului - punct central al viitorului Complex Muzeistic). În acelaşi interval orar, sunt prevăzute şi alte obiective posibil de vizitat: Amplasament de relocare - Recea, iazuri de decantare cianuraţie - Baia de Arieş, iazuri de flotaţie Valea Seliştei şi Gura Roşiei.
15:00 - 16:00 - Întâlnire cu Sindicatul Viitorul Mineritului şi ONG-uri locale pro minerit şi locuri de muncă - Cămin Cultural.
Programul a fost modificat în sensul că parlamentarii vizitează miercuri dimineaţ