Capitala Finlandei, Helsinki, este cel mai cinstit oraş din lume, în timp ce Bucureştiul se situează, la capitolul onestitate, în faţa unor metropole cum ar fi Praga, Madrid şi Lisabona, indică un studiu Reader’s Digest realizat în 16 oraşe ale lumii.
Pentru a măsura “onestitatea”, cercetătorii au lăsat în mijlocul străzii portofele şi au numărat câte au fost returnate, informează Agerpres. În total, 16 de oraşe – printre care New York, Londra, Mumbai, dar şi Bucureşti – au fost puse la încercare de către cercetători. Aceştia au lăsat în fiecare oraş 12 portofele, conţinând fotografii de familie, detalii de contact şi echivalentul a 30 de lire sterline în numerar.
Din cele 192 de portofele folosite de cercetători, aproape jumătate au fost returnate, însă rezultatele au variat izbitor de la oraş la oraş, potrivit studiului comandat de Reader’s Digest.
Capitala finlandeză, Helsinki, s-a situat pe locul 1 în topul onestităţii, cu 11 de portofele returnate din 12, în timp ce în Lisabona, doar un portofel a fost returnat-de către un cuplu olandez aflat în vacanţă.
În mod interesant, studiul, care va apărea în numărul din octombrie al revistei, a arătat că bogăţia unui oraş nu are legătură cu numărul de oameni care returnează portofelele găsite.
Astfel, oraşul Mumbai (India) s-a clasat pe locul al doilea în topul studiului Reader’s Digest, cu 9 portofele returnate din 12-în pofida faptului că, cu suma de 3.000 de rupii din portofel, puteai face cu mult mai multe decât cu 43 de franci elveţieni în prosperul Zurich, unde doar patru portofele au fost returnate.
De asemenea, cercetătorii au constatat că vârsta şi genul persoanelor care au găsit portofelele nu sunt indicatori pentru onestitate şi că bărbaţii, femeile, copiii şi pensionarii au păstrat/returnat portofele în egală măsură.
Astfel, în topul celor mai oneste oraşe conduce Helsi