Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Școli și grădinițe închise, datorită numărului prea mic de elevi

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Conform Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Sălaj, numărul mic al elevilor sălăjeni a determinat desfiinţarea a încă patru unităţi de învăţământ, iar restructurarea acestora s-a realizat în urma propunerilor venite de la primării. Astfel, două grădiniţe – din Bârsău Mare şi din Căpâlna, şi două şcoli primare – din Bârsău Mare şi Câmpia, nu mai figurează în reţeaua prevăzută pentru anul şcolar 2013-2014. În total, începând din această toamnă, în Sălaj au fost desfiinţate nouă unităţi şcolare. Celelalte cinci unităţi de învăţământ sunt tot din mediul rural, iar potrivit raportului prezentat de inspectorul şcolar general, Gheorghe Bancea, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, este vorba de şcolile primare din Fetindia, Stâna şi Cehei şi de grădiniţele cu program normal din Bulgari şi Cehei. De asemenea, tot din această toamnă, o unitate de învăţământ a fost comasată – Şcoala Gimnazială Nr.1 Văleni a devenit Şcoala Primară Nr.1 Văleni şi funcţionează ca structură a Şcolii Gimnaziale Nr.1 Cristolţ.

Astfel, conform statisticilor IȘJ Sălaj, în anul școlar 2013-2014, pe raza județului vor funcționa 433 unități de învățământ, dintre care 107 au personalitate juridică, iar 326 sunt structuri arondate. 60 dintre acestea sunt în mediul rural, iar 373 în mediul urban. La cele 433 de unităţi de învăţământ de stat se mai adaugă şase unități de învățământ particulare, acreditate sau autorizate de Ministerul Educației. Este vorba de Grădinița cu Program Prelungit ”Sfânta Inimă a lui Isus” din Zalău”, Grădinița Creștină cu Program Normal ”David” Zalău, Grădinița cu Program Prelungit ”Peter Pan”, Școala Postliceală Sanitară ”Christiana” Zalău, Școala Postliceală ”Vasile Goldiș” Zalău, Școala Postliceală FEG. Conform Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Sălaj, numărul mic al elevilor sălăjeni a determinat desfiinţarea a încă patru unităţi de învăţământ, iar r

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 28 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 33 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 42 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 21 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°