News Ofiţerii cu funcţii de comandă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dealu Spirii" Bucureşti au obţinut în luna iulie salarii nete de cel mult 6.742 de lei, câştigurile lor pornind de la 552 de lei.
Cei fără funcţii de comandă au primit în mână până la 5.897 de lei, cu aproximativ 3.400 de lei mai mult decât subofiţerii şi cu puţin peste 3.900 de lei în plus faţă de maiştrii militari ai aceleiaşi instituţii, potrivit celor mai recente date făcute publice de ISU Bucureşti.
Astfel, un subofiţer din Capitală al ISU "Dealu Spirii" câştiga în luna iulie a acestui an un salariu net cuprins între 253 de lei şi 2.421 de lei, în timp ce un maistru militar obţinea un venit cuprins între 748 de lei şi 1.940 de lei.
În aceeaşi perioadă, funcţionarii publici care lucrau pentru instituţie primeau salarii nete de 1.785 lei - 1.860 lei.
În total, anul trecut, la ISU "Dealu Spirii" din Bucureşti s-au înregistrat 64.740 de misiuni şi intervenţii, în creştere cu aproape 2,5% faţă de 2011. Pompierii au participat, de asemenea, la 1.219 evenimente publice de amploare.
Ce salarii au pompierii din Botoşani şi Cluj
Un ofiţer cu funcţie cu comandă care lucra în luna iunie pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean (ISUJ) Botoşani obţinea, potrivit datelor oficiale, un salariu net cuprins între 2.636 de lei şi 5.571 de lei, în timp ce o persoană cu acelaşi grad de la ISUJ Cluj câştiga între 1.939 lei şi 5.830 de lei.
Cei cu funcţii fără comandă primeau în luna iunie un salariu net de cel mult 2.817 lei în cazul ISUJ Botoşani şi de cel mult 3.505 lei în cazul ISUJ Cluj.
Maiştrii militari câştigau, tot în aceeaşi lună, între 1.260 de lei şi 2.012 lei la ISUJ Cluj şi între 1.223 de lei şi 1.948 de lei la ISUJ Botoşani, iar subofiţerii între 1.033 lei şi 2.742 de lei, respectiv între 1.020