Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că actuala împărţire a regiunilor de dezvoltare a României trebuie modificată pentru a permite reducerea diferenţelor de dezvoltare a diferitelor regiuni. UDMR va demara referendumuri pentru realizarea a două noi regiuni de dezvoltare economică.
“Noi am constatat că în pre cât şi post aderare, unele regiuni nu au avut un rezultate pozitive în ceea ce priveşte politica de coeziune, absorbţia fondurilor europene şi dispariţie difereţelor de dezvoltare. Dimpotrivă, diferenţele dintre nivelului dezvoltare a crescut. În acest moment există posibilitatea de a regândi aceste regiuni de dezvoltare economică. Trebuie să facem în aşa fel încât să avem regiuni mai mici şi mai coerent dezvoltate din punct de vedere economic şi social, astfel încât să avem posiblitatea ca până 2020 să reducem diferenţa de dezvoltare dintre regiuni”, a explicat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, într-o conferinţă de presă la Cluj. În consecinţă, de mâine, UDMR va începe demersurile pentru organizarea unor referendumuri în judeţele vizate. “Considerăm că Harghita, Covasna şi Mureş ar trebui să facă parte din aceeaşi regiune de dezvoltare economică. Situaţia de acum, când din regiune fac parte şi judeţele Sibiu, Alba şi Brşov, nu este favorabilă dezvoltării. Alba, Sibiul şi Braşovul au avut posiblităţi mai bune de dezvoltare, sunt judeţe mai puternice şi au atras mai multe fonduri, aici a crescut nivelul de trai”, a precizat Kelemen. UDMR mai propune formarea unei regiuni de dezvoltare economică formată din Sălaj, Satu Mare, Bihor.
Referendumuri în decembrie
“Am propus realizarea de referendumuri în fiecare judeţ dintre cele amintite prin iniţativă cetăţeanească. Pentru aceasta trebuie să avem, conform legii, votul a 5% dintre cetăţenii cu drept de vot care susţin o astfel de iniţiativă. Începând de mâine vom aduna semnături