Votul de procedură prevăzut miercuri în Senatul SUA asupra rezoluţiei ce autorizează folosirea forţei în Siria a fost amânat, a anunţat senatorul Harry Reid după propunerea Rusiei cu privire la arsenalul chimic sirian, informează AFP.
"Nu cred că avem nevoie" să votăm rapid, a anunţat şeful majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, la câteva ore după ce a programat votul miercuri.
"Trebuie să ne asigurăm că preşedintele are posibilitatea de a vorbi tuturor celor 100 de senatori şi celor 300 de milioane de americani înainte să facem asta", a adăugat Harry Reid.
Propunerea Rusiei de a plasa arsenalul chimic sirian sub control internaţional, un progres important
Barack Obama a declarat luni că propunerea Rusiei de a plasa arsenalul chimic sirian sub control internaţional ar putea reprezenta un "progres important" în conflict, în timp ce a chemat la "scepticism" faţă de guvernul de la Damasc, notează AFP.
"Asistăm, după părerea mea, la faptul că ameninţarea credibilă a unei lovituri militare a Statelor Unite i-a făcut să reflecteze la posibilitatea de a lua această măsură" de a plasa arsenalul lor chimic sub control internaţional, a declarat Barack Obama la canalul NBC, referindu-se la guvernul sirian.
"Şi dacă o fac, atunci acesta ar putea fi un progres important. Dar noi trebuie să rămânem sceptici, pentru că nu i-am văzut lucrând aşa în ultimii doi ani" în timpul războiului civil din ţară, a adăugat liderul american, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Barack Obama, propunerea rusă reprezintă o "evoluţie potenţial pozitivă".
"O vom lua în serios", a promis Obama care, la 31 august, a anunţat că a luat decizia unei operaţiuni militare împotriva regimului lui Bashar al-Assad dar cere undă verde de la Congres, un vot ce se anunţă dificil având în vedere ostilitatea multor aleşi din ambele părţi.
Votul de procedură prevăzut