Neatenţia la volan a dus ieri seară la un nou accident pe străzile Botoşaniului.
Acesta s-a petrecut pe Calea Naţională, pe trecerea de pietoni din faţa Bisericii „Sfântul Ilie”, în momentul în care Stelian C., de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia Papuc, nu i-a mai acordat prioritate unui bărbat de 56 de ani, care se angajase deja în trecerea străzii. Izbit de maşină, bărbatul a fost aruncat pe asfalt.
Şoferul, speriat de ceea ce s-a petrecut, a sunat la 112, iar victima a fost transportată la Urgenţe.„În urma impactului, pacientul prezenta un traumatism cranian, un traumatism la şold şi câteva leziuni la nivelul membrelor inferioare, însă era stabil”, a spus un cadru medical de la ambulanţă.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, care a stabilit că vinovat de producerea accidentului este şoferul. Bărbatul riscă să i se întocmească dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.