Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vreţi, de fapt?

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Chiar atât de nepăsători suntem încât am avut nevoie de o asemenea tragedie, moartea unui copilaş nevinovat, ca să ne dăm seama că trebuie să facem ceva în privinţa maidanezilor? Chiar ne-am ales primarii doar ca să ne mănânce banii, fără să le pese de altceva? Se pare că da, altfel nu ar fi trebuit acum, în al doisprezecelea ceas, să luăm o decizie care în mod sigur va aduce mai mult scandal decât linişte. Dom’ primar Oprescu s-a fofilat şi de data asta, lăsând tot pe umerii noştri rezolvarea unei probleme pe care numai incompetenţa propriilor angajaţi a provocat-o. Referendum? Bani cheltuiţi de pomană pentru laşitatea şi cinismul unor politicieni care ne lasă pradă câinilor.

Voinţa poporului? Care popor? Cel care vrea să fie eutanasiaţi maidanezii sau cel care vrea să fie sterilizaţi şi lăsaţi pe stradă? Zi de zi războiul dintre cele două tabere se înteţeşte, fiecare cu ajutorul vreunei vedete care se raliază şi ea cauzei.

Ce vreţi, de fapt? Vreţi ca maidanezii să se întoarcă pe străzi după ce au fost sterilizaţi? Soluţia asta nu a dat roade până cum. Vreţi să fie ţinuţi în adăpost? Costă bani şi nu există atâtea locuri câţi câini sunt pe străzi. Vreţi adopţie? Mulţi nu sunt în stare să îşi asume acest lucru. Nu sunt puţine cazurile în care iubitorii de câini i-au luat înapoi de la hingheri şi i-au lăsat pe stradă, fără să le mai pese că nu au ce mânca. Iar mulţi dintre cei care au câini, chiar şi de rasă, nu înţeleg că este o minimă dovadă de bun simţ să respecte dreptul celorlalţi de a nu călca în rahaţi la fiecare colţ de stradă.

Deci, ce vreţi? Că dacă nu este eutanasiere, atunci trebuie cumva să se găsească adăpost pentru peste 64.000 de câini. Iar dacă îi luaţi din nou în case numai ca să le daţi drumul în habitatul natural după aceea, nu aţi rezolvat nimic, voi, iubitorii de câini, iar un alt copil ar putea fi ucis.

Nu aşteptaţi ajut

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 2 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 7 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum 27 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum 58 minute
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Donald Trump ar putea ignora apărarea colectivă a NATO: Sunt mai multe moduri de a interpreta Articolul 5

Capital acum 15 minute
Summit-ul NATO de la Haga tensionează relațiile dintre aliați, după noile declarații controversate ale președintelui american Donald Trump.

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

ANPC obligă toate mall-urile din România să facă deratizare de urgenţă

BusinessMagazin acum 3 ore
Toate centrele comerciale din România sunt obligate să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie, a anunţat ANPC. Măsura vine după numeroase sesizări privind prezenţa gândacilor în food court-uri şi controale care au confirmat probleme de igienă.

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/35°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

29°
mar.

18°/33°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°