Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Scandal la încoronarea viitorului rege al romilor. Două coroane pentru doi regi

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Scandal la încoronarea viitorului rege al romilor. Mai mulţi lideri ai romilor au declarat, vineri, înaintea ceremoniilor funerare ale lui Florin Cioabă, că romii nu vor avea un singur rege, ci doi, astfel că fiul cel mare, Dorin Cioabă, ar urma să fie rege internaţional al romilor, iar fratele său mai mic, Daniel, rege al romilor din România.

UPDATE ora 13.07: "Dorin Cioabă va fi viitorul rege al romilor. Au mai fost discuţii, dar prin tradiţia pe care o au romii, moştenirea se cuvine primului născut", a spus Rudolf Stancu, reprezentantul romilor din Banat.

"S-a stabilit ca băiatul cel mai mic să rămână rege în locul tatălui său, iar cel mai mare rămâne rege internaţional al romilor. Unul este regele internaţional, iar unul este al României. A fost o şedinţă internaţională şi cu liderul din Piatra Neamţ, Stănescu Victor, şi cu domnul Burcea şi toată lumea. Asta am stabilit. Coroana rămâne originală a regelui Cioabă şi coroana internaţională se va face din salbele originale care posedă tot din valoarea lui Florin Cioabă şi mama lor a zis să mai facă o coroană", a declarat, la România TV, Ferdinand Stănescu, bulibaşa.

Decizia a stârnit nemulţumirea unor lideri ai romilor.

"Nu se poate să fie doi regi, căci nu vrem să ne defăimăm şi să ne facem de râs. Am căutat să ducem standardele familiei regale pe făgaş şi nu vrem să denaturăm", a spus Rudolf Stancu.

De dragul unităţii etniei, toţi liderii au căzut de acord să existe doi regi.

"A fost un fel de congres extraordinar, toată adunarea din România şi am decis toţi ca să nu intervină alte probleme, i-am votat pe cei doi fraţi", a precizat Mihai Gheorghe, lider al romilor.

Funeraliile la casa familiei Cioabă, unde a fost instalat un banner de mari dimensiuni cu fotografia lui Florin Cioabă purtând coroana de rege, au început cu muzică de fanfară şi cântece creştine intonate de corur

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°