Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul de management al CFR Călători, la secret

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Conducerea CFR Călători, societate aflată în pragul colapsului financiar, ţine la secret planul de management adoptat în urmă cu două luni. Deşi secret, planul nu a generat până în prezent nici o soluţie salvatoare pentru companie. Nici Guvernul nu are idei în această privinţă şi a apelat la singurele metode de creştere a veniturilor pe care le cunoaşte: scumpirea biletelor de tren cu 10% începând cu 1 septembrie, urmată de disponibilizări ce vor fi anunţate tot luna viitoare.

Potrivit unei precizări formulate de CFR Călători pentru ziarul PUTEREA, Planul de administrare, întocmit de către Chief Executive Officer-ul (CEO) companiei a fost aprobat de către Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor CFR Călători încă din luna iunie 2013. „Principalul element al Planului de administrare/ Planului de management este reducerea pierderii CFR Călători cu aproximativ 60% în cursul unui an, de la 992 milioane lei în 2012 la 400 milioane lei în 2013”, ne-au precizat reprezentanţii companiei. Aceştia susţin că prevederile planului întocmit de managerii privaţi angajaţi conform principiilor guvernanţei corporatiste stabilite în OUG 109/2011 nu pot fi făcute publice. “Având în vedere faptul că CFR Călători îşi desfăşoară activitatea într-un mediu concurenţial, ne rezervăm dreptul de a nu face publice aspecte detaliate ale planului de management”, ne-au precizat sursele citate.

Această justificare este însă lipsită de credibilitate, în condiţiile în care o altă companie din subordinea Ministerului Transporturilor, TAROM, care operează într-un mediu mult mai concurenţial decât CFR Călători, şi-a făcut public planul de management la trei luni după instalarea noii conduceri.

De altfel, conducerea CFR Călători nu a făcut publice nici datele financiare pe primul semestru al anului în curs.

Pierderi uriaşe

Anul trecut, CFR Călăto

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 5 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

VIDEO Staţia meteorologică și cabana de pe Vârful Vlădeasa (Cluj) au ars într-un incendiu

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Staţia meteorologică şi cabana de pe Vârful Vlădeasa au ars, marţi, în urma unui incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, transmite Agerpres. „Pompierii din cadrul De

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 3 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

Cluj: Cabana și stația meteo din Muntele Vlădeasa, cuprinse de un un incendiu

Mediafax acum o ora
La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor. Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa a acționat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei și a stației meteo, precum și pentru e

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 53 minute
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat o ofertă de sprijin din partea administraţiei Trump (surse Reuters)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanil

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 5 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Vremea

București
acum

27°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/28°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

20°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°