Un deţinut care urma să vorbească miercuri cu judecătorii s-a tăiat cu un cuţit în jurul gâtului, chiar în sala de judecată, în faţa judecătorilor şi a ameninţat că se omoară, dacă nu i se face dreptate.
Incidentul a avut loc la judecătoria sectorului 4.
Bărbatul a pierdut mult sânge, iar ambulanţa este aşteptată la sediul judecătoriei.
Deţinutul era încarcerat la penitenciarul Jilava şi nu se ştie până în acest moment de unde avea acel cuţit la el.
Primele imagini cu deţinutul violent
Martor: A scos cuţitul de la brâu. Putea să-mi ia gâtul mie sau altcuiva
Un martor la incident, Nicoleta Păun, a povestit miercuri, la Antena 3, că deţinutul era în picioare şi, la un moment dat, şi-a ridicat bluza şi a scos cuţitul, spunând că vrea să i se facă dreptate.
"Era un cuţit cu lamă de metal şi mâner de plastic", a spus martorul.
Speriată, femeia a spus că deţinutul putea fi mult mai periculos şi putea atenta şi la viaţa altora
"Putea să se întoarcă să-mi ia gâtul mie sau altcuiva", a comentat Păun.
Femeia mai spune că deţinutul i-a avertizat pe paznici să nu se apropie de el, "că dacă se ating de el, se omoară".
Tot martorul susţine că judecătorul s-a ridicat de la msă şi a plecat atunci când a văzut scena.
Un deţinut care urma să vorbească miercuri cu judecătorii s-a tăiat cu un cuţit în jurul gâtului, chiar în sala de judecată, în faţa judecătorilor şi a ameninţat că se omoară, dacă nu i se face dreptate.
Incidentul a avut loc la judecătoria sectorului 4.
Bărbatul a pierdut mult sânge, iar ambulanţa este aşteptată la sediul judecătoriei.
Deţinutul era încarcerat la penitenciarul Jilava