Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de închiriat biciclete „La Pedale”, deschis zilnic între 10.00 şi 20.30

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

La cererea bucureștenilor iubitori de sport și mișcare în aer liber, Centrul ”La Pedale” din Parcul Herăstrău și-a prelungit programul până la orele 20.30.

Astfel, începând de marți, 06 august, acest centru este deschis publicului în fiecare zi, între orele 10.00 – 20.30. Până în prezent, centrul de închiriere a bicicletelor din Parcul Herăstrău a fost deschis în cursul săptămânii până la orele 18.00, iar în weekend până la orele 19.00.

Centrul ”La Pedale” din Parcul Kiseleff va fi în continuare deschis de luni până vineri în intervalul orar 10.00-18.00, iar sâmbătă și duminică de la 10.00 la 19.00.

În acest an s-a înregistrat, până în prezent, un număr record de bucureşteni – peste 20.000 - care au pedalat gratuit una dintre bicicletele puse la dispoziţia lor în cadrul acestui program.

Încă din 2008, în perioada aprilie – noiembrie, locuitorii Capitalei pot face plimbări gratuite cu bicicleta în cadrul primului sistem gratuit de bike-sharing din România - amenajat de Primăria Sectorului 1 și Asociația Green Gate.

Începători sau experimentați, tineri sau vârstnici, locuitorii Capitalei pot închiria gratuit doar pe baza buletinului de identitate și a unui contract de dare în folosință una dintre cele 500 de biciclete verzi disponibile în total la cele două Centre “La Pedale”. Cei dornici să facă o plimbare trebuie să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent și să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcționare. Bicicletele sunt disponibile în trei modele - pentru copii, adolescenţi și adulți - și pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcurilor Kiseleff și Herăstrău.

La cererea bucureștenilor iubitori de sport și mișcare în aer liber, Centrul ”La Pedale” din Parcul Herăstrău și-a prelungit programul până la orele 20.30.

Astfel, î

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 12 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 7 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 9 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 7 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 5 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°