Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Victor Cristea? Încă un motiv de a ieşi în stradă

Publicat in Observator Cultural, miercuri 25 septembrie 2013 ·

N-am auzit de deputatul PSD Victor Cristea. Cum activitatea aleşilor noştri nu-mi este indiferentă, am dat o căutare pe Google şi am aflat că Victor Cristea reprezintă judeţul Vaslui în Parlament şi că, timp de 12 ani, a fost primar al municipiului Vaslui (1992-2008, patru mandate). În actuala legislatură, domnul Cristea îndeplineşte funcţia de secretar al Comisiei pentru învăţămînt, ştiinţă, tineret şi sport. Domnul Victor Cristea a devenit vedetă. O ştire Mediafax ne înformează:„Deputatul PSD Victor Cristea a criticat, marţi, 24 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, premierea filmului Poziţia copilului, arătînd că în acest film sînt folosite expresii triviale şi poate a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român. «Am fost la filmul Poziţia copilului şi încă de la început am vrut să ies din sală, erau folosite numai expresii triviale, înjurături. Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în film sînt numai obscenităţi, trivialităţi. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român? Noi venim să-i mai dăm artistului bani? Să ne denigreze, să ne facă inculţi?», a spus în plen deputatul PSD.El a adăugat că «un film, o poveste nu se face cu înjurături la adresa părinţilor din partea propriilor copii» şi că «nu trebuie premiat ce denigrează poporul român»“ (Mediafax, 24 septembrie 2013). Nu vreau să-i ţin domnului Victor Cristea lecţii despre ce înseamnă Festivalul de la Berlin şi ce importanţă are primirea Premiului Ursul de Aur, acordat filmului Poziţia copilului. Nu vreau să încep o interminabilă discuţie despre cît de mult a contat filmul românesc în reprezentarea culturală internaţională a României. Nu vreau să fac apel la statisticile care arată că Poziţia copilului a avut cel mai mare număr de spectatori români dintre toate filmele româneşti cu premieră în acest an. La rigoare, pe domnul d

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°