Iminenţa unei intervenţii militare în Siria a provocat reacţia Rusiei, unul din aliaţii preşedintelui Bashar al-Assad. Moscova a avertizat luni Statele Unite ale Americii în legătură cu consecinţele “extrem de grave” ale unei posibile intervenţii militare în Siria, în cadrul unei convorbiri telefonice între şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi omologul său american, John Kerry, informează AFP şi Reuters.
Serghei Lavrov i-a atras atenţia interlocutorului său în legătură cu consecinţele extrem de grave ale unei posibile intervenţii militare pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări precum Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe rus. Un important senator american a declarat că, în opinia sa, preşedintele Barack Obama va cere aprobarea Congresului SUA pentru folosirea forţei în Siria după ce legislativul american îşi va relua activitatea luna viitoare, notează Reuters. Pe de altă parte însă Rusia, un aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a sugerat că în spatele presupusului atac cu arme chimice s-ar afla rebelii sirieni, transmite Agerpres. “În legătură cu această chestiune, partea rusă cere (Washingtonului) să se abţină de la ameninţarea cu forţa la adresa Damascului, să nu cedeze la provocări şi să încerce să contribuie la crearea unor condiţii normale pentru ca misiunea ONU să poată realiza o anchetă aprofundată şi imparţială la faţa locului”, se menţionează în comunicatul Ministerului de Externe rus.
Bashar al-Assad califică “exagerate” acuzaţiile occidentale privind atacul chimic comis de regimul său
Bashar al-Assad a calificat “exagerate” acuzaţiile occidentale privind atacul chimic comis de regimul său şi a avertizat SUA că planurile privind o intervenţie militară în Siria sunt menite “eşecului”, într-un interviu acordat cotidianului rus Izvestia, relate